O firmă cu sediul în Mârșa – localitate cunoscută în trecut pentru producția de armament – va construi o fabrică de jucării, cu o hală de producție ce peste 5.000 de mp și cu cel puțin 300 de angajați, conform planurilor inițiale, scrie publicația locală
Turnul Sfatului
.
Proiectul fabricii celor de la SC Hape Manufactur SRL a trecut de etapele necesare obținerii avizelor de mediu. Intențiile investitorilor germani sunt de a ridica fabrica de jucării la ieșirea din Avrig înspre Poiana Neamțului. Planurile inițiale prevedeau începerea construcției noii fabrici la începutul acestui an. ”Deocamdată nu putem da mai multe informații”, au declarat reprezentanții SC Hape Manufactur SRL pentru Turnul Sfatului.
300 de angajați pentru început
SC Hape Manufactur SRL este parte a grupului german Hape Holding, unul din cei mai mari producători de jucării realizate din materiale ecologice, prietenoase cu mediul, la nivel mondial. Într-un anunț postat anul trecut pe un site de specialitate, reprezentanții din România ai companiei germane anunțau că în fabrica de la Avrig vor lucra la început aproximativ 300 de persoane, în viitor numărul celor angajați ”putând crește până la 1.000”. ”Fabrica de la Avrig va fi a treia construită în afara Germaniei. Noua fabrică (întinsă pe aproximativ 65.000 mp) va fi împărțită în patru unități de producție distincte: două pentru produse realizate din lemn, una pentru produsele cusute (croitorie) și una pentru produse obținute prin turnare sau injectare (plastic)”, se arată în anunțul respectiv.
La data postării acestuia, reprezentanții Hape Toys estimau că, dacă în primăvara lui 2014 începe construcția fabricii, la jumătatea anului viitor (2015) ar urma să fie produse primele jucării.
”Hape intenționează nu numai să producă jucării în fabrica proprie de la Avrig, dar să și colaboreze în același timp și cu alte companii din România, care pot furniza materie primă, ansamble, subansamble sau produse finite”, se mai arăta în anunțul respectiv.
Citiți mai multe despre fabrica de jucării pe
www.turnulsfatului.ro
.
Investiție germană într-o fabrică de jucării la Mârșa, comună din Sibiu cunoscută în trecut pentru producția de armament
Știrea a fost publicată luni, 23 iunie 2014, 13:50 în categoria Companii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu