Mandatul crizei: Cum a navigat BNR în ultimii cinci ani marcați de prăbușirea și revenirea foarte lentă a economiei

Știrea a fost publicată miercuri, 18 iunie 2014, 04:58 în categoria

Mandatul crizei: Cum a navigat BNR în ultimii cinci ani marcaţi de prăbuşirea şi revenirea foarte lentă a economiei Privind cifrele seci ale începutului și sfârșitului de mandat, consiliul de administrație al BNR are mari motive de mândrie: inflația a scăzut până unde nimeni n-ar fi crezut, poate nici chiar banca centrală, intrând sub pragul de 1% în mai 2014; dobânda medie la creditele în lei a coborât la o singură cifră, iar în multe cazuri costul finanțării în lei este comparabil cu cel în euro; cursul leu/euro este stabil, cu o ușoară tendință de apreciere a leului; rezerva valutară este chiar mai mult decât îndestulătoare.

Numai că istoria celor cinci ani care au trecut ascunde și episoade în care BNR a ezitat, n-a avut experiența necesară, n-a nimerit butoanele corecte ale pieței, neparticipând astfel la scurtarea perioadei de criză. Sistemul bancar n-a deraiat, dar nici n-a fost în măsură să susțină economia. Din fericire, nu s-a prăbușit nicio bancă și n-a fost nevoie de fonduri publice pentru salvarea vreunei instituții de credit, însă cazul suspendării timp de o lună a operațiunilor Bank of Cyprus a arătat la scară mică vulnerabilitățile din sistemul de gestionare a unor asemenea situații.

Marele obiectiv anunțat de guvernatorul Mugur Isă­rescu în octombrie 2009 pentru actualul consiliu de administrație era intrarea în zona euro și evident a fost ratat, banca centrală recunoscând cu întârziere că orizontul 2014 nu mai era valabil. Guvernatorul continua să creadă după un an de criză că România avea să adopte euro în actualul său mandat. „Cred că principalul obiectiv strategic al noului CA va fi adoptarea euro la orizontul anilor 2014-2015. Consider că, în ciuda dificultăților prezentului, acest obiectiv este ambițios, dar realizabil.“

Cinci ani mai târziu, textul este foarte asemănător, doar ținta s-a schimbat: „În opinia BNR obiectivul este ambițios, dar încă fezabil. (....). Sunt forțat să fiu optimist și să fiu angajat în acest obiectiv, care este extrem de am­bițios, dar care se poate încă atinge“, spunea luni Isărescu în Parlament. Rămâne de văzut dacă în toamna lui 2019, la finalul celui de-al cincilea său mandat de guvernator, România va fi înlocuit leul cu euro.

Frâiele politicii monetare au rămas și pe timp de criză ca și pe timp de boom economic în mâinile lui Isărescu, care conduce și comitetul de politică monetară, și comitetul de supraveghere și comitetul de administrare a rezervelor internaționale.

Mandatul 2009 – 2014 începea în contextul calmării pieței după șocul provocat în toamna lui 2008 de reacțiile nervoase ale BNR la atacul speculativ împotriva leului, reacții soldate cu o explozie a dobânzilor interbancare și implicit a dobânzilor la credite. Rata ROBOR la 3 luni începuse anul 2009 deasupra pragului de 15%, pentru ca în octombrie 2009 să coboare la spre 10%. Economia nu putea conta în niciun fel pe finanțare accesibilă în lei, BNR nefiind în măsură să înceapă virajul de mutare a creditului de pe valută pe lei din cauza vulnerabilităților de pe piața valutară.

Actualul consiliu de administrație a „moștenit“ acordul cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială prin care BNR avea să împrumute 9,5 mld. euro pentru consolidarea rezervei valutare și creșterea capacității de susținere a leului în perspectiva reducerii dobânzilor. După cinci ani BNR se apropie de încheierea rambursării banilor, în condițiile în care rezerva valutară se situa la 30,7 mld. euro la sfârșitul lunii mai, față de 28,4 mld. euro în octombrie 2009.

Reducerea de dobândă atât de așteptată în mediul de business a venit cu mare greutate și cu întreruperi lungi între pașii de scădere. De la 8% pe an în octombrie 2009, dobânda-cheie a BNR a coborât la 6,25% în mai 2010 și a rămas înghețată acolo până în octombrie 2011, banca centrală arătându-se total indiferentă la recesiunea care înghițea economia. BNR și-a găsit curajul relaxării de-abia în 2013, când pentru multe companii era deja prea târziu, iar portofoliile băncilor erau burdușite cu credite neperformante. Așa se face că Isărescu poate raporta la finalul celui de-al patrulea mandat o dobândă-cheie de 3,5%, care ascunde faptul că în cea mai mare parte a ultimilor cinci ani creditul în lei nu putea reprezenta o soluție viabilă de finanțare. Tabloul finalului de mandat a fost înfrumusețat în prima parte a lui 2014 și prin reducerea ratelor de rezervă minimă obligatorie care au ajuns la 12% la lei față de 15% în 2009, respectiv la 18% la valută față de 30% acum cinci ani.

Un consiliu de administrație al profesorilor

Banca Națională a intrat în tunelul crizei în octombrie 2009 cu o echipă puțin schimbată față de cea care navigase pe valurile exuberanței din perioada 2006 – 2008, singurii membri noi ai consiliului de administrație fiind viceguvernatorul Bogdan Olteanu, fără niciun rol pe zona de fond a politicii monetare, Nicolae Dănilă, simplu membru și singurul care venea cu o experiență valoroasă din sectorul băncilor comerciale, și Marin Dinu, profesor de economie, tot membru simplu.

Nu au fost mari schimbări în componența consiliului de administrație al BNR în 2009 și nu sunt nici acum, când PSD a decis că problema alegerilor trebuie rezolvată cu anticipație deși mandatele expiră tocmai în octombrie.

Mugur Isărescu își va scoate haina de guvernator pe vremuri de criză și va trece la costumul de creștere economică, secondat deja de 10 ani de prim-viceguvernatorul Florin Georgescu. Întâmplător sau nu, legiuitorii nu au stabilit prin statutul BNR nicio limită pentru numărul de mandate de conducere la banca centrală, contrar practicilor din alte țări, inclusiv de la Banca Centrală Europeană. Polonia nu permite decât un singur mandat de membru în consiliul de politică monetară, deci după 25 de ani de la căderea comunismului s-ar crede că România tot nu dispune de suficiente resurse umane bine pregătite, depinzând practic de o mână de profesioniști de neînlocuit.

Lui Isărescu și Georgescu li se va alătura mai tânărul Liviu Voinea, încă ministru delegat pentru buget, care ar putea prelua segmentul politicii monetare de la Cristian Popa, nemaidorit în Palatul BNR.

Nicolae Dănilă, unicul reprezentant al bancherilor din piață, pleacă de asemenea, împreună cu Napoleon Pop, înlocuiți cu Gheorghe Gherghina, recompensat astfel după o lungă misiune de construire a bugetelor la Ministerul Finanțelor, și cu Daniel Dăianu, care și-a încheiat abrupt mandatul de prim-vicepreședinte al ASF suprapus cu o perioadă de mari tensiuni și scandaluri, pentru a prelua un job de o sută de ori mai liniștit la BNR, dar tot bine remunerat.

Va fi un consiliu de administrație format în întregime din reprezentanți ai mediului academic, care nu au avut contact direct cu mediul privat și sunt tentați să privească de undeva de sus problemele practice din economie, riscând să fie surprinși de modul de transpunere a modelelor teoretice în viața reală.

Nu va fi doar un consiliu format din profesori, ci și unul în a cărui structură partidul de guvernământ PSD a avut un cuvânt foarte greu.

Practic sunt cinci membri care se bucură de susținerea PSD, din care trei au și atribuții în conducerea executivă - Mugur Isărescu, guvernator, Florin Georgescu, prim-viceguvernator, Liviu Voinea, viceguvernator, Gheorghe Gherghina, membru, Daniel Dăianu, membru.

Liviu Voinea tocmai lepădase haina de tehnocrat în februarie anul acesta, când s-a înscris în PSD. Premierul Victor Ponta spunea la momentul respectiv că Voinea fusese considerat și până atunci ca aparținând PSD.

Florin Georgescu, un fost cadru de bază al PSD, nu și-a ascuns filiația, în 2012 sărind să le dea o mână de ajutor colegilor prin preluarea pentru o jumătate de an a funcției de ministru de finanțe în guvernul Ponta, după care s-a întors pe locul său de la BNR, totul, evident, cu acceptul guvernatorului care făcuse o mișcare similară în 1999 – 2000, când s-a „detașat“ la Palatul Victoria în postul de premier, păstrându-și însă scaunul de guvernator de la BNR.

Chiar dacă se presupune că membrii de partid care ajung în conducerea BNR își lasă carnetul afară, consiliul de administrație va trebui în noul mandat să îi mobilizeze pe politicieni pentru a adapta integral legislația specifică la cerințele europene.

Banca Centrală Europeană a concluzionat în ultimul raport de convergență că „legislația românească nu îndeplinește toate cerințele privind independența băncii centrale, interdicția de finanțare monetară și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem“. De pildă, BCE remarcă faptul că legea de aprobare a statutului BNR nu interzice în mod expres eventuale încercări ale guvernului de a influența membrii structurilor de decizie din banca centrală în situații care pot avea impact asupra îndeplinirii de către BNR a obligațiilor care îi revin ca membră a sistemului băncilor centrale din Europa.

Scandalul electoratei

Ultima parte a mandatului actualului consiliu de administrație a fost marcată de un incident neobișnuit în care președintele Traian Băsescu a avertizat public BNR și pe guvernatorul Mugur Isărescu în legătură cu o presupusă implicare în proiectul guvernamental care a primit în media numele de „electorata“ și prin care executivul spune că încearcă ușurarea efortului de rambursare a creditelor pentru debitorii cu venituri sub medie. „Vreau ca BNR să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt. Imediat trebuie să o părăsească. Știu care este prestigiul BNR, instituțiile financiare știu că BNR a fost implicată în acest lucru, deci nu fac niciun fel de rău Băncii Naționale, pentru că răul și l-au făcut ei singuri“, spunea Băsescu pe 11 februarie, după ce pe parcursul crizei afișase o colaborare strânsă cu BNR și șeful acesteia, inclusiv printr-o serie de vizite reciproce pentru con­sultări.

Imediat BNR i-a atribuit „electorata“ ministrului delegat pentru buget Liviu Voinea: „Schema în cauză se bazează, în esența ei, pe măsuri fiscale, fiind concepută, inițiată și dezvoltată de ministrul delegat pentru buget, domnul Liviu Voinea“, pentru ca acesta să se dezică repede de proiect pasându-l colegei Ioana Petrescu.

Oricum, a rămas o situație inedită de răbufnire a lui Băsescu la adresa BNR și una dintre extrem de rarele ocazii în care o voce puternică îl atacă pe Mugur Isărescu.

Exemple europene de limitare a numărului de mandate în funcții de conducere a unei bănci centrale

Polonia

- Consiliul de politică monetară are 9 membri, numiți în cote egale de președintele republicii, Seim (camera inferioară a Parlamentului) și Senat din rândul specialiștilor în finanțe

- durata mandatului este de șase ani

- niciun membru al consiliului nu poate avea mai mult de un mandat

- înainte de preluarea responsabilităților, membrii consiliului depun un jurământ prin care se angajează să acționeze cu imparțialitate, în concordanță cu obiectivele băncii centrale

Cehia

- Consiliul băncii centrale este format din 7 membri – guvernatorul, doi viceguvernatori și patru membri simpli – numiți și eliberați din funcție de președintele republicii

- durata mandatului este de șase ani

- niciun membru nu poate avea mai mult de două mandate

- membrii consiliului trebuie să aibă o experiență profesională recunoscută în probleme monetare sau în domeniul piețelor financiare

Banca Centrală Europeană

- comitetul executiv este format din președinte, vicepreședinte și alți patru membri

- mandatul acestora are o durată de 8 ani și nu poate fi reînnoit

România

- consiliul de administrație al Băncii Naționale este alcătuit din 9 membri numiți de Parlament, cu nominalizarea conducerii executive, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Razvan Voican

0 comments :

Trimiteți un comentariu