Un influent grup de economiști a avertizat că economia zonei euro s-ar putea să nu fi ieșit complet din recesiune ci doar să fi luat o ”pauză” de creștere. Ei se alătură astfel unui cerc restrâns de observatori care, în pofida celor patru trimestre consecutive de creștere economică în zona euro, îndeamnă la reținere în ceea ce privește declarația de victoriei împotriva crizei pe care s-au grăbit să o facă mai mulți lideri europeni.Grupul de academicieni, cunoscut sub numele de “Comisia pentru datare a ciclurilor de afaceri din zona euro”, parte a Centrului pentru Cercetări de Politică Economică (CERP), a atenționat că scăderea activității economice care a început în 2011 poate reveni.
Comisia nu se ghidează după definiția tradițională a recesiunii ca două trimestre consecutive de contracție economică, ci folosește o definiție care pune mai mult accent pe evoluția pieței muncii, se arată într-un articol postat pe blogul The Wall Street Journal.
Economia zonei euro, una dintre cele mai mari din lume, crește începând cu cel de-al doilea trimestru din 2013, dar revenirea este anemică și este însoțită de îmbunătățiri slabe pe piața muncii.
CERP reprezintă o rețea de peste 700 de economiști cu acticvitate mai ales în universitățile europene și care identifică perioadele de creștere și contracție economică.
Comisia și-a făcut publică opinia după apariția unor noi semne care scot în evidență slăbiciunile economiei zonei euro și care au determinat Banca Centrală Europeană să reducă toate dobânzile importante și să pună la dispoziția băncilor noi fonduri în speranța că acestea vor ajunge prin intermediul companiilor mici și mijlocii în economia reală. Eforturile băncii centrale ale zonei euro, dar mai ales asigurările președintelui Mario Draghi, au calmat piețele și au forțat investitorii să renunțe la atacurile asupra economiilor slabe ale uniunii monetare.
Creșterea salariilor și a costurilor totale cu forța de muncă în cele 18 state din zona euro a încetinit în primele trei luni ale acestui an, semn că inflația va rămâne slabă și că pericolul deflației este actual.
Ignorată, criza s-ar putea reîntoarce cu o violență și mai mare
Desmond Lachman, fost director la FMI, atrage și el atenția într-un articol publicat în The Seeking Alpha asupra fragilității calmului din zona euro pe care unii lideri politici s-au grăbit să-l descrie ca fiind victoria asupra crizei. Ignorată, criza s-ar putea reîntoarce cu o violență și mai mare, spune el.
„Surprinzător este că piețele ignoră semne clare că revenirea economică slabă a zonei euro rămâne fără putere”, scrie Lachman. Economistul notează că în general după o recesiune atât de adâncă și de lungă precum cea prin care a trecut zona euro urmează o relansare puternică a activității.
“În mod clar nu așa se întâmplă și în Europa, care insistă pe bugete de austeritate, unde sistemul bancar disfuncțional continuă să restricționeze creditul și unde o monedă prea puternică, euro, continuă să submineze competitivitatea exporturilor”, precizează Lachman.
Cifrele privind evoluția economiilor din zona euro în primul trimestru îi sugerează economistului că PIB-ul a stagnat, dacă nu este luată în considerare performanța Germaniei.
Printre factorii care-l îngrijorează Lachman menționează nivelurile “extraordinar” de ridicate ale datoriilor unora dintre statele din zona euro și faptul că nu sunt semne clare că acestea vor începe curând să scadă. Spre exemplu datoriile Greciei sunt echivalente cu 175% din PIB, cele ale Italiei cu 133% din PIB, iar cele ale Irlandei și Portugaliei cu 125% din PIB. Toate aceste țări dau semne clare că sunt saturate cu austeritate, iar politicienilor de aici le lipsește voința de a aduce bugetul la un surplus primar suficient de mare pentru a imprima un trend descendent indicatorilor de datorie.
Pe Lachman îl îngrijorează, de asemenea, și faptul că nu mai puțin de șase state din zona euro se confruntă cu deflația prețurilor și salariilor. Deoarece ritmul de creștere economică este insuficient pentru a reduce semnificativ șomajul aflat aproape de nivelul record, posibilitatea este mare ca trendurile deflaționiste să devină mai puternice.
Economistul consideră că în aceste condiții țărilor de la periferia zonei euro le va fi foarte greu să-și aducă datoriile la niveluri sustenabile fără a le restructura.
Lachman apreciază că zona euro a ajuns, în cel mai bun caz, într-o fază de “război ciudat” în lupta cu criza. El face referire astfel la o etapă a celui de Al Doilea Război Mondial cu foarte puține operațiuni militare. După aceasta a urmat haosul.
0 comments :
Trimiteți un comentariu