Dacă vom aștepta ca țările dezvoltate să alunge criza, urmând ca noi să tragem doar foloasele, neîndoielnic vom constata că ne-am înșelat. Mai ales că după ce criza – care a lovit întreaga lume – va trece, bolile noastre cronice (între care oferta restrânsă de bunuri și servicii performante produse de economia românească, productivitatea scăzută și eficiența modestă) vor continua să producă dureri economiei românești. Dacă nu vor fi bine diagnosticate și tratate aceste boli cronice, dacă nu va fi ajutată economia noastră să lucreze eficient, să-și reducă substanțial costurile, să-și raționalizeze forța de muncă și să-și intensifice performanțele, lumea va ieși din criză fără noi.Un lucru e cert: economia românească nu se întrece cu alte economii într-o competiție de onoare. Facem comerț cu multe alte țări, îndeosebi europene, importăm și exportăm, așa că o importanță cardinală o are gradul de competitivitate economică prin care ne măsurăm cu lumea.
Ce observăm? Că o cheie pentru tezaurul competitivității, concurența, e legată de o altă cheie – organizarea muncii. Dacă societatea noastră ar avea respect pentru concurență ar avea, vrând-nevrând, și preocupări pentru o bună organizare a muncii. De ce? Simplu: fără o muncă bine organizată n-ai cum să faci față concurenței.
Și mai e ceva: miza. Căci miza e bunăstarea… iar visul de bunăstare e ultimul pe listă. Mai întâi trebuie să fie puse în mișcare investițiile, inovațiile, tehnologiile și strategia lucrului bine făcut. Ceea ce înseamnă că nu este de ajuns să avem un PIB cu plus și încă doi-trei indicatori buni, care să țină economia în picioare, pentru ca o mare parte a populației să ajungă la bunăstare. Problema nu va fi rezolvată fără să fie asigurată competitivitatea.
Și mai e moralul. La două întrebări cardinale – 1) ce putem face pentru firma în care lucrăm? și 2) ce putem face pentru România? – o mare parte a forței de muncă nu vibrează. Ceea ce înseamnă că nevoia țării de a-și asigura o nouă bază pentru o creștere economică sănătoasă, într-un ciclu lung, rămâne fără răspuns. Deocamdată. Să luăm deci aminte că, în lumea în care trăim, până și firmele cele mai mici, din piața internă, se vor trezi curând că trebuie să aleagă: ori lucrează în aceeași manieră, în același stil și potrivit acelorași criterii care le sunt cerute marilor companii transnaționale, ori nu vor face față concurenței și se vor trezi aruncate din piață.
O perspectivă sumbră?!... Sau dimpotrivă, tocmai de aici am putea aștepta răspunsul?! Vine Nevoia și ne învață ce și cum să facem.
De la Keynes încoace, toți marii economiști ai lumii au scris că investiția este plata de astăzi pentru veniturile viitorului. Soluția pentru problemele României nici nu poate fi alta decât investițiile făcute azi pentru ca mâine să poată fi plătite salarii și pensii mai mari. Și să avem măcar un nivel decent de bunăstare. Sunt probleme încă nerezolvate, iar oamenii care-și simt amenințate locurile de muncă și veniturile și-au pierdut răbdarea. Și nici nu vor putea fi rezolvate aceste probleme fără mari programe investiționale.
Ocupăm locul 27 în Uniunea Europeană. Atât la PIB pe locuitor, cât și la paritatea puterii de cumpărare. Bulgaria ne suflă în ceafă. Aproape că împărțim „frățește“ lanterna roșie. Locul 27… din 28. Iar diferențele față de țările dinaintea noastră sunt mari, chiar foarte mari. Deși noi, românii, nu suntem proștii Europei. Nicidecum. Și nu e doar o iluzie. E o realitate. Dovezile sunt multe. Fiindcă poporul român e inventiv. Și scriu popor fără ezitare, pentru că nu cred în ideea – susținută de prea multe ori în vremea din urmă – că nu mai suntem un popor, ci doar o populație. Din această perspectivă, locul României din coada Europei, în topul puterilor economice, e un fapt ce trezește multe întrebări.
România, în competiția pentru bunăstare, va avea o șansă de ieșire din capcana lanternei roșii numai dacă va adera pe deplin la „schemele“ impuse de globalizare. Acceptând însă și un exces de ordine. Fapt normal într-o lume în mișcare.
0 comments :
Trimiteți un comentariu