
Forintul s-a apreciat cu 0,5% față de euro la 309,99 de unități pentru un euro până la 15:32 ora Budapestei. Moneda ungară s-a depreciat cu 3,5% față de euro, cea mai slabă evoluție dintre cele ale monedelor statelor din estul Uniunii Europene. Randamentele obligațiunilor suverane maghiare cu scadența la 10 ani, un indicator al costurilor de finanțare ale țării, au scăzut cu 5 puncte de bază la minimul record de 4,18%. Spre comparație, randamentele obligațiunilor similare românești sunt de 4,31%.
Încheierea șirului de tăieri de dobândă vine pe fondul unui mediu financiar și al unei piețe de capital extrem de favorabile, dar și al unor riscuri geopolitice mai mari.
“Potrivit informațiilor disponibile, Consiliul Monetar consideră că rata dobânzii de politică monetară a ajuns la un nivel care asigură atingerea țintei de inflație pe termen mediu și este astfel un stimulent adecvat pentru economia reală. Privind înspre viitor, perspectivele macroeconomice sugerează menținerea condițiilor de relaxare monetară”, se arată într-o informare a Consiliului Monetar.
0 comments :
Trimiteți un comentariu