Cine este de vină pentru dezastrul băncilor bulgărești? Companiile de audit, FMI, politicienii, oligarhii, banca centrală? Toți par să fie pioni în acest joc a cărui miză este controlul sistemului bancar și poate cel al guvernului

Știrea a fost publicată luni, 14 iulie 2014, 05:19 în categoria

Cine este de vină pentru dezastrul băncilor bulgăreşti? Companiile de audit, FMI, politicienii, oligarhii, banca centrală? Toţi par să fie pioni în acest joc a cărui miză este controlul sistemului bancar şi poate cel al guvernului La afârșitul anului financiar 2013 registrele Corporate Commercial Bank (CorpBank) au fost verificate de KMPG, una dintre cele mai mari companii de audit din lume, care a găsit că mai puțin de 1% din credite sunt neperformante, destul de ciudat având în vedere că media din sistemul bancar bulgăresc este de 17%. Iar cu puțin timp înainte ca banca să fie paralizată de retrageri masive de capital – efectuate inclusiv de către angajați – Fondul Monetar Internațional lăuda sistemul financiar al țării ca fiind “stabil și lichid”.

După nicio lună de la cea mai gravă hemoragie bancară din ultimii ani, banca națională anunță că lasă CorpBank – una dintre cele două bănci mari cu capital bulgăresc - să se prăbușească îngropând astfel misterul lipsei unor documente referitoare la credite în valoare de 3,5 miliarde de leva (1,75 miliarde euro), adică aproape două treimi din total.

Colapsul vine după ce chiar președintele țării, Rosen Plevneliev, a declarat că guvernul nu va lăsa nicio bancă să se prăbușeacă. “Sistemul bancar din Bulgaria este sigur. Ar trebui să avem încredere în noi înșine”, spunea el.

Banca națională a recunoscut că supravegherea în acest caz a fost inadecvată, dar a pus povara responsabilității controlului deficitar  - sau a lipsei de control - doar pe umerii secundului la conducerea departamentului de supraveghere bancară. Toți cei din boardul băncii naționale au fost exonerați de răspundere, scrie Forbes.

Departamentul de supraveghere este coordonat de vice-guvernatorul Țvetan Gounev, care și-a luat concediu în iunie din cauza unei investigații contra sa, notează The Sofia Globe. Procurorii încă nu au anunțat acuzațiile, însă o scrisoare anonimă primită de presa bulgărească susține că Gounev este anchetat pentru neglijență în serviciu, în special pentru că a închis ochii la o “bancă aflată în atenție în ultimele zile”. Presa a speculat că este vorba despre CorpBank. Semnatarul scrisorii, care spune despre el că este un angajat al băncii centrale, susține că Gounev și guvernatorul băncii centrale sunt dependenți de banii pe care-i primesc de la acea bancă.

103 milioane de euro retrase cu sacii și doar cu o chitanță

Până ieri patru persoane fuseseră arestate, printre care președintele director executiv al CorpBank Orlin Rusev pentru a fi pus sub acuzare pentru deturnare de fonduri. Din bancă a dispărut echivalentul a 103 milioane de euro chiar înainte ca instituția financiară să fie pusă, la cererea ei, în administrarea specială a băncii centrale. Banii ar fi fost scoși din bancă în saci și înmânați unei persoane care acționa în numele acționarului majoritar Țvetan Vasilev. În locul banilor a rămas o simplă chitanță. Acest nume este legat de România prin retailerului electroIT Domo

.

Pe numele lui Vasilev a fost emis mandat internațional de arestare.

Hemoragia de la CorpBank – retragerile masive de depozite – a început când cel mai mare client, mogulul media și politicianul Delyan Peevski, și-a scos banii de la bancă. În total, aproape 500 de milioane de euro au fost retrase între 18 și 20 iunie în urma unei frenezii media care a înconjurat banca.

Se pregătea de sau pregătea Peevski prăbușirea băncii? Știa de fraudă? Presa a sugerat la acea vreme că Peevski a acționat astfel din cauza unor certuri cu cel mai mare acționar, Vasilev. O explicație precisă nu a fost dată. Cei doi au fost cândva prieteni, cel puțin în afaceri. De numele lui Peevski se leagă un scandal în care acesta a fost numit în fruntea serviciilor secrete bulgărești. Populația a ieșit în stradă să protesteze contra numirii, a corupției, sărăciei și a politicienilor incapabili, iar numirea a fost retrasă.

Vasilev susține că tot acest scandal este o campanie bine organizată pentru discreditarea sa. Prin prisma acestei ipoteze, cazul nu este unul simplu de corupție și fraudă, ci un episod complex dintr-un joc politic făcut de oligarhii bulgari, în care banca și directorii săi, poate chiar și cei ai băncii centrale, sunt pioni, notează Forbes. Dacă acesta este adevărul, câștigătorul va primi controlul sistemului financiar bulgăresc și probabil al guvernului, iar pierzătorii vor sfârși în închisoare, exilați sau uciși.

Banca centrală a anunțat că nu poate naționaliza CorpBank, pe care o compară cu un “butoi fără fund”, deoarece s-ar pune astfel în pericol și ar pune sub risc și finanțele publice. În schimb, instituția va transfera “activele bune” la subsidiara CorpBank Credit Agricole Bulgaria (CAB). CAB va fi naționalizată și recapitalizată de statul bulgar cu ajutorul resurselor băncii centrale și bugetare.  Numele noii entități va fi schimbat. Garnațiile emise de stat pentru depozite vor aduce deficitul bugetar al Bulgariei aproape de limita de 3% din PIB prevăzută în tratatele europene. Până acum Bulgaria a fost dată drept exemplu se rigoare bugetară.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu