O statistică furnizată de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, arată că doar 13% din populația României din categoria15-74 de ani au absolvit studii superioare, ceea ce ne plasează pe ultimul loc din Europa din acest punct de vedere, media UE fiind de 24% din locutiori cu facultate.
În state precum Marea Britanie, Suedia sau Belgia, mai mult de 30% din populație au studii superioare, iar acest lucru se reflectă și în capacitatea economiei de a plăti salarii de câteva ori mai mari decât în România.
„Purtăm moștenirea istorică pe care nu avem cum să o recuperăm. În perioada comunistă, numărul de locuri de admitere din universități era mult mai restrâns, pentru că politica partidului de la acea vreme prevedea ca tuturor absolvenților de facultate să li se găsească un loc de muncă. Dacă nu exista locul de muncă, nu exista locul scos la concurs de universitate. Un alt motiv pentru care nu s-a permis ca mai multe persoane să se înscrie la facultate a fost acela că era un sistem condus de muncitori și țărani, clasa intelectuală reprezenta o pătură puțin numeroasă, care trebuia să rămână așa“, a explicat prof. univ. dr. Dumitru Miron, decanul Facultății de relații Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice.
„Inflația“ de studenți și absolvenți de facultate din promoțiile anterioare - mai numeroase și ca urmare a unei populații școlare mai mari - a fost generată de sporirea businessului paralel al universităților private, ceea ce a condus la situații în care absolvenții de facultate să accepte slujbe sub nivelul lor de calificare.
0 comments :
Trimiteți un comentariu