Fondul Proprietatea câștigă 500 mil. lei din vânzarea Romgaz. La Transelectrica a ieșit pe pierdere

Știrea a fost publicată miercuri, 16 iulie 2014, 01:07 în categoria

Fondul Proprietatea câştigă 500 mil. lei din vânzarea Romgaz. La Transelectrica a ieşit pe pierdere Fondul Proprietatea (FP) a marcat un câștig de 507 milioane de lei din vânzarea unui pachet de 4,99% din acțiunile Romgaz (SNG) pentru 645 de milioane de lei în luna iunie. Profitul fondului s-a dublat în primul semestru la valoarea record de peste un miliard de lei.

Primul semestru a fost extrem de pro­fitabil pentru Fondul Pro­prie­tatea: a încasat dividende de pes­te 400 mil. lei de la com­panii din portofoliu, cea mai mare par­te provenind de la Petrom și Romgaz, și a vân­dut pe 16 iunie un pachet de 4,99% din ac­țiunile Romgaz pentru 645 mil. lei.

Fondul a primit un pachet de 14,99% din ac­țiunile Romgaz la înființare de la sta­tul ro­mân. Valoarea contabilă a pache­tului de­ți­nut de fond la Romgaz este de 416 mil. lei, astfel că pachetul de 4,99% are o valoare con­tabilă de circa 138 mil. lei. Cum vânzarea pache­tului s-a făcut pentru o sumă de 645 mil. lei, profitul încasat de fond din vânzare se ridică la 507 mil. lei. Fondul a vândut ac­țiunile Romgaz la un preț de 33,5 lei/titlu, cu aproximativ 6% sub cotația bursieră ante­rioa­ră anunțului privind operațiunea. Fondul și-a redus astfel participația la Romgaz de la 14,99% la 10% din capital. În acest an, fon­dul a încasat dividende de peste 125 milioane de lei de la Romgaz.

Grație vânzării profitabile făcute de fond la Romgaz, câștigul raportat de fond în pri­mul semestru a urcat la valoarea record de 1,064 mld. lei, în condițiile în care după pri­me­le cinci luni din an câștigul fondului, ali­men­tat de dividende, era de 557 mil. lei. Mai mult, lichiditățile fondului au ajuns de ase­me­nea la o valoare record de 1,4 mld. lei, din care 933 mil. lei sunt plasate în titluri de stat, iar restul de bani sunt plasați în depozite bancare.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

0 comments :

Trimiteți un comentariu