Intermediarii Electrica au 21 mil. € la dispoziție ca să stabilizeze prețul

Știrea a fost publicată vineri, 4 iulie 2014, 01:45 în categoria

Intermediarii Electrica au 21 mil. € la dispoziţie ca să stabilizeze preţul Raiffeisen Bank

, intermediarul ofertei

Electrica București

(EL), va putea să intervină pe bursă în primele 30 de zile după listarea acțiunilor pe piața de la București pentru a achiziționa acțiuni Electrica în cazul în care cotația titlurilor ar coborî sub prețul de listare, de 11 lei/acțiune și 13,66 dolari pe GDR,  la Bursa din Londra.

Intermediarul are la dispoziție cel mult 92 mil. lei (circa 21 mil. euro), respectiv 4,75% din banii strânși în oferta de listare, pentru a interveni în vederea readucerii cotației peste prețul din ofertă în situația ipotetică în care acesta ar coborî la un moment dat sub acest nivel. Reprezentanții Raiffeisen au spus că 94% din investitorii institu­ționali sunt fonduri de investiții care doresc să păstreze acțiunile Electrica pe termen lung și numai 6% sunt fonduri de hedging, care au un orizont investițional mai redus.

Pe de altă parte, la Electrica au primit acțiuni și investitori de retail, respectiv 21% din ofertă. Brokerii nu se așteaptă ca acțiunile să scadă după listare, majoritatea estimând creșteri cuprinse de câteva procente până la 10% în prima zi.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Cojocar

0 comments :

Trimiteți un comentariu