SIF Muntenia are drum liber la Broker Cluj după eliminarea pragului de 15%

Știrea a fost publicată vineri, 4 iulie 2014, 00:30 în categoria

SIF Muntenia are drum liber la Broker Cluj după eliminarea pragului de 15% Acționarii Broker Cluj (BRK), singura casă de brokeraj din România listată la bursă, au decis să elimine restricția prin care acționarii com­paniei nu puteau să dețină indivi­dual sau con­cer­tat mai mult de 15% din titlurile so­cietății.

Restricția era inclusă în actul con­stitutiv al casei de brokeraj, iar anu­larea ei a fost aprobată cu voturile a 99,9% din acționari potrivit Bro­ker Cluj.

De eliminarea pragului de 15% ar putea beneficia SIF Muntenia (SIF 4), cel mai mare acționar al Broker, care se apropie de acest prag și care ar putea să-și crească deținerea.

Ac­țiu­nile Broker au crescut cu 12% în ul­tima săp­tă­mână și ju­mă­tate, cel mai probabil pe seama spe­cula­țiilor că va fi eliminat pragul, însă se men­ține pe mi­nus de la înce­putul anului, cu o scădere de 10%. În a doua parte a șe­din­ței bursiere de ieri, ac­țiu­nile Broker Cluj se tranzac­ționau la 0,124 lei/titlu, cu 0,57% peste închi­derea prece­dentă, com­pania având o valoare de piață de 41,7 mil. lei.

Broker Cluj ocupa locul patru în topul brokerilor de la bursă la finalul lui T1, cu rulaje totale de 357 mil. lei și o cotă de 7,64%, compara­tiv cu tranzacții totale de circa 200 mil. lei și o cotă de piață de 4,86% în perioada similară a anu­lui trecut.

Firma a în­cheiat anul trecut cu pierderi de 1,37 mil. lei după un profit net de 0,44 mil. lei în 2012. Broker Cluj are peste 12.000 de ac­ționari per­soa­ne fizice și juridice, SIF Muntenia fiind cel mai important acționar, cu 13,25% din acțiuni.

Un pachet de titluri reprezentând 7,59% din capitalul social este controlat de

Banca Transilvania

(6,91%) și fondul de investiții BT Maxim (0,68%), ad­mi­nistrat de BT Asset Management. Banca Transilvania a intrat în acțio­nariatul Broker Cluj după ce unul dintre acționarii firmei de brokeraj a ga­jat un credit contractat de la bancă cu pa­chetul de acțiuni și nu l-a mai putut rambursa.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Tudor

0 comments :

Trimiteți un comentariu