BestJobs și Hipo.ro, două dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România, au postat cu 25% mai multe joburi în primele șase luni ale acestui an față de aceeași perioadă a lui 2013, în timp ce pentru eJobs primul semestru din 2014 nu a adus modificări majore, potrivit datelor centralizate de ZF.
EJobs a postat în jur de 70.000 de joburi în primele șase luni ale anului, iar BestJobs și Hipo.ro peste 41.000, respectiv 5.000 de locuri de muncă.
„Prima jumătate a anului 2014 s-a dovedit, din punctul nostru de vedere, mai dinamică decât același interval al anului trecut. Cererile pentru angajați temporar, dar și pentru recrutarea de personal permanent s-au îndesit. Creșterea nu este neapărat la nivelul numărului de posturi dintr-o companie sau alta, deși au înregistrat o ușoară evoluție și acestea, ci mai ales din punctul de vedere al numărului de companii care ni se adresează, deci, prin extensie, a numărului celor care oferă acum locuri de muncă“, susține Valentin Petrof, country manager al firmei de recrutare și închiriere de forță de muncă temporară ManpowerGroup România.
Site-urile de joburi au avut cu 25% mai multe locuri de muncă pentru români decât aceeași perioadă a anului trecut
Știrea a fost publicată luni, 28 iulie 2014, 01:18 în categoria Profesii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu