Știri pe scurt din Europa de Est

Știrea a fost publicată miercuri, 9 iulie 2014, 01:27 în categoria

Ştiri pe scurt din Europa de Est Cea mai mare televiziune comercială din Ungaria, RTL Klub, va trebui să plătească anul acesta pentru taxa pe veniturile din publicitate ale companiilor de media impusă recent de guvern 15 milioane de euro, cât profitul EBITDA realizat în 2013

, scrie The Wall Street Journal. Executivii grupului au spus că taxa pare „că vizează în mod specific“ subsidiara maghiară a RTL deoarece compania de media este singura care intră în categoria de venituri vizate de nivelul maxim, de 40% din venituri, al taxei progresive. Anul trecut RTL Ungaria a înregistrat venituri de 100 milioane de euro. RTL consideră taxa o lovitură pentru investițiile străine din Ungaria și pentru libertatea media din țară. Noul impozit face parte din sistemul  de taxe speciale pe care premierul ungar Viktor Orban a început să le introducă după ce partidul său Fidesz a avut o victorie zdrobitoare în alegerile din 2010. Strategia controversată a fost menținută și după victoria de anul acesta. Guvernul Orban a introdus taxe speciale în sectoarele bancar, de telecomunicații, de retail și de utilități, unde cei mai mari jucători sunt străini. Guvernul a acuzat companiile străine că au obținut „profituri excesive“.

Daniela Stoican

Grupul francez Carrefour, unul dintre cei mai mari retaileri la nivel mondial, va părăsi piața din India la mai puțin de patru ani de la deschiderea primului magazin în această țară

, scrie BBC. În prezent Carrefour are pe piața indiană cinci magazine de tipul cash&carry.; În ultimii ani retailerul a renunțat la afacerile din țările care au avut evoluții sub așteptări, cum ar fi Singapore, Malaiezia și Grecia, conform planului de revitalizare anunțat de directorul general Georges Plassat. Grupul francez a anunțat că dorește să-și concentreze afacerile pe piețele importante din Europa, China și Brazilia. Guvernul indian a liberalizat în 2012 legislația privind intrările companiilor străine în sectorul retail din India, dar a impus condiții retailerilor astfel încât să îmbunătățească infrastructura indiană. Mulți analiști susțin că impunerea unor astfel de condiții a împiedicat companiile străine să-și dezvolte afaceri în India. Până acum doar Tesco, un retailer din Marea Britanie care domină sectorul britanic de bunuri de consum, a anunțat planuri de a deschide magazine în India. Carrefour este cel mai mare retailer european și al doilea la nivel mondial, după Wal-Mart, fiind prezent în 32 de țări la nivel mondial cu peste 9.500 de magazine și peste 470.000 de angajați, potrivit informațiilor de pe site-ul propriu. Pe piața din România grupul francez este prezent din anul 2001 și are peste 160 de hipermarketuri, supermarketuri și magazine de proximitate. Carrefour are anual în România afaceri de peste un miliard de euro.

Liviu Popescu

Consiliul de politică monetară al Poloniei ar putea reduce ratele dobânzilor în cazul în care situația economică a țării se înrăutățește sau dacă apar premisele slăbirii economiei, iar o decizie similară ar putea fi luată dacă zlotul se apreciază brusc

, a spus președintele băncii centrale poloneze Marek Belka, citat The Warsaw Voice. Consiliul ar trebui să reducă ratele dobânzilor „pe fondul unei slăbiri semnificative a activității economice“, a spus Belka. El a adăugat că deflația nu se numără printre factorii care ar pune în pericol economia poloneză întrucât aceasta s-ar manifesta pe termen scurt. Pe de altă parte, consiliul are motive să creadă că inflația va începe să accelereze și de aceea nu va trebui să majoreze ratele dobânzilor. În decizia din această luna consiliul a menținut rata dobânzii de referință la minimul record de 2,5%, nivel la care indicatorul stă din iulie 2013. Spre comparație, rata de referință a Băncii Naționale a României este de 3,5% și este valabilă din 5 februarie 2014.

Liviu Popescu

Ofensiva SUA împotriva băncilor europene care au desfășurat tranzacții cu țări precum Iran aflate de pe „lista neagră“ a Washingtonului a ajuns în Germania după ce a vizat Marea Britanie, Elveția și Franța

. Autoritățile federale și statale americane au început discuțiile pentru a ajunge la o înțelegere amiabilă cu Commerzbank și Deutsche Bank, unele dintre cele mai mari bănci germane, prin care nu le vor pune sub acuzare în schimbul plății unor amenzi, scrie Reuters. Deși procurorii nu au stabilit încă pedeapsa, cel mai probabil Commerzbank va suporta o sancțiune de cel puțin 500 de milioane de dolari. Banca este acuzată că a transferat bani în Iran și Sudan prin intermediul operațiunilor din SUA. Acordul dintre cele două părți s-ar putea finaliza în această vară, după care va urma un acord similar pentru Deutsche Bank. SUA au impus săptămâna trecută  o amendă record de aproape 9 miliarde dolari băncii franceze BNP Paribas, ceea ce a stârnit resentimente în rândul bancherilor și al oficialilor francezi împotriva „imperialismului“ Statelor Unite.

Andra Oprescu



0 comments :

Trimiteți un comentariu