„S-a deschis cutia Pandorei“, spun analiștii. Decizia în premieră de „reversare“ a privatizării frauduloase a unei companii dă speranțe ca statul să poată recupera acțiunile companiilor făcute cadou. Miza poate ajunge la zeci de miliarde de euro.Confiscările dispuse în dosarul Dan Voiculescu –Institutul de Cercetări Alimentare (ICA), o premieră în ancheta unei privatizări, arată că statul poate avea speranțe ca și în cazul altor privatizări controversate, unele în anchetă, să poată recupera prejudiciul. Dacă în cazul Voiculescu instanța a constatat că statul a încasat de 70 de ori mai puțin, numai dacă este luat în considerare un factor de 1 la 10 de prejudiciere a statului, pe medie, în toate celelate privatizări, înseamnă că statul ar trebui să recupereze de 10 ori mai mult decât a încasat din privatizări.
Curtea de Apel l-a condamnat vineri, 8 august 2014, pe omul de afaceri Dan Voiculescu care controlează holdingul Grivco și trustul de presă Antena Group la 10 ani închisoare pentru spălare de bani și alți opt inculpați, foști directori în cadrul ADS sau ICA, la 4 până la 8 ani închisoare. Curtea a decis, în premieră, confiscarea sediilor companiilor și a terenurilor implicate în privatizare și a mai multor milioane de euro din conturile familiei Voiculescu pentru acoperirea prejudiciului.
Nu există un audit al privatizărilor făcute în România până în prezent, dar, la o evaluare sumară, România a încasat până acum între 7 și 10 miliarde de euro. La un multiplu de 10, nu de 70, statul român ar fi trebuit să încaseze până la 100 de miliarde de euro din privatizări. Printre cele mai importante privatizări ale României, din care statul a încasat cei mai mulți bani, s-au aflat cele ale Băncii Comerciale Române, pentru care austriecii de la Erste au plătit 2,2 mld. euro în 2007, Petrom, pentru care OMV (Austria) a plătit 670 mil. euro în 2004 pentru 33% din acțiuni sau Romtelecom, pentru care grecii de la OTE au plătit, pentru 35% din acțiuni, 675 mil. dolari la privatizarea din 1998.
Privatizările cele mai controversate au fost cele în care activitatea companiei devenise nesemnificativă din cauza rupturii lanțurilor de valoare din economie, dar activele sale- clădiri și terenuri -, erau foarte valoroase pe piața liberă. A fost cazul mai ales al institutelor de cercetare din centrul Bucureștiului.
„Multe întreprinderi de stat au fost luate de către nepricepuți, care au crezut că le vor putea face să funcționeze. Altele au fost luate cu rea intenție, pentru activele pe care le dețineau, pentru că se crease o mentalitate de a colecționa active la români“, a spus Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Deși, în opinia sa, BCR este cea mai reușită privatizare făcută în România, Pogonaru adaugă totuși că este „o problemă de securitate națională să privatizezi sistemul bancar într-un asemenea grad“.
„Când 90% din sistem e deținut de străini, masa monetară din economie depinde de deciziile luate în alte state. În plus, capitalul străin are o volatilitate mai mare decât cel local, iar acest lucru se observă în toate plecările investitorilor din ultima perioadă“, a mai spus el.
În prezent, doar încă patru dosare de privatizare mai sunt prezentate pe site-ul Direcției Naționale Anticorupție cu decizii definitive de condamnare, foarte puțin dacă se are în vedere că în România au fost peste 11.000 de contracte de privatizare pentru aproape 8.000 de companii, iar asupra multora dintre acestea planează suspiciuni de corupție și de întrebări privind modul cum au fost evaluate activele statului.
Problema privatizărilor nu a fost generată de către metoda de privatizare folosită, în cazul în care aceasta ar fi fost făcută în mod cinstit și corect, spune analistul economic Aurelian Dochia.
„Cred că cele mai cinstite privatizări sunt cele care trasează principalele detalii ale privatizării de la început, care spun suma pe care o au la dispoziție și demonstrează că ceea ce vor să achiziționeze este la un preț de piață corect. S-au permis, prin lege, tot felul de soluții deschise, cum este, de pildă, privatizarea pe o anumită sumă cu condiția ca investitorul să investească o anumită sumă de bani după privatizare. Este foarte greu să crezi că astfel de condiții se îndeplinesc, iar un investitor de bună credință, care vrea să le îndeplinească, se poate trezi în mijlocul unei crize economice mondiale și nu mai are ce să facă“, a spus Dochia, care este și managing director al firmei de consultanță CONCEPT - Economic and Business Consulting.
„S-a deschis o cutie a Pandorei“ odată cu condamnarea lui Voiculescu
Decizia în cazul Voiculescu arată că privatizările frauduloase din România care urmează să mai fie descoperite pot fi anchetate și statul să recupereze prejudiciul creat. Este pentru prima dată când instanța dispune reversibilitatea tranzacției de vânzare-cumpărare între stat și investitorul privat și cere acoperirea prejudiciului prin confiscarea directă a sumelor din conturile bancare și și a proprietăților deținute de către condamnați.
Nicio altă condamnare într-un caz de privatizare frauduloasă nu a mai avut loc până acum cu dispunerea unor măsuri recuperatorii de o asemenea anvergură pentru închiderea prejudiciului. De-a lungul anilor, asupra procesului de privatizare din România au planat numeroase acuzații de corupție, dar este pentru prima dată când procurorii îi anchetează și judecătorii îi condamnă pe cei implicați atât de drastic, până la 10 ani de închisoare.
Pe de altă parte, se pune problema cine mai poate fi întrebat despre aceste privatizări și dacă multe din vânzările de active ale statului sub valoarea reală nu s-au prescris. Spre exemplu, Ovidiu Mușetescu, cel care a fost responsabil cu privatizarea în guvernul Năstase în perioada 2001- 2003 și care a fost acuzat de-a lungul timpului de vânzarea activelor statului la prețuri subevaluate, a murit în octombrie 2009, la 54 de ani.
Ar trebui ca finalitatea acestui caz să conducă la alte investigații privind privatizările făcute în economia românească?
„Este foarte greu să mai dezgropi dosarele privatizărilor, pentru că au trecut pe la diferite instituții de-a lungul timpului. Iar declanșarea unor noi investigații legate de privatizările realizate în trecut poate transmite semnale negative investitorilor. S-a deschis deja o cutie a Pandorei“, a mai spus Aurelian Dochia.
Formula prin care statul a fost furat cel mai simplu a fost, ca în cazul ICA, asocierea unei întreprinderi de stat cu o întreprindere privată, care ulterior a preluat controlul activelor întreprinderii de stat. La limită, situația este similară cu cea în care unele companii au fost cedate prin majorare de capital către investitorul străin. Se poate pune chiar întrebarea dacă interesul statului a fost respectat atunci când privatizarea s-a făcut prin majorare de capital.
„În cazul privatizărilor făcute de către statul român, au fost frecvente situațiile în care, după asocierea privatului cu întreprinderea de stat, asociatul privat să mai aducă bani în companie, fie prin majorări de capital sau prin alte metode, iar statul să nu poată face acest lucru, fie pentru că nu avea bani, fie pentru că avea anumite restricții și nu putea face același lucru“, a mai spus Dochia. Statul român a evitat permanent să evalueze la adevărata valoare activele pe care le-a deținut, iar cele mai vânate au fost terenurile aflate în orașe sau în proximitate, deținute de companii care nu aveau afaceri mari, astfel încât la evaluare acoperirea contabilă să funcționeze.
Dezinteresul, dar și corupția funcționarilor FPS, AVAS, APAPS, AAS – așa cum s-au denumit de-a lungul timpului instituțiile care s-au ocupat de privatizare în România- au făcut ca statul să încaseze de câte zeci de ori mai puțin decât ar fi trebuit, așa după cum a fost evidențiat în dosarul Voiculescu – ICA.
Pe de altă parte, privatizarea frauduloasă a dus nu numai la obținerea unor sume mult mai mici în portofoliul statului, ci și la distrugerea unor întreprinderi, în condițiile în care mulți dintre investitori nu aveau ca obiectiv menținerea activității companiei și dezvoltarea acestora. Acesta este cazul unor companii precum Alor Oradea, Aro sau Rocar București, care au dispărut. Altele, cum este Tractorul Brașov, pur și simplu au fost lichidate.
Iar controversele legate de privatizare sau de asocieri ale instituțiilor de stat cu companii private în dosare precum cele ale Rompetrol, Enel, Băneasa Investment sau CFR Marfă arată că problema există atât în privatizările făcute cu români, cât și cu străini. „În procesul de privatizare, românii nu au fost pe picior de egalitate cu străinii, pentru că nu au aceeași putere financiară sau forță de negociere. În plus, unele privatizări s-au făcut cu anumite condiționări, la presiunea FMI și contra timp, așa că s-a ajuns în situații în care la licitație nu venea decât un singur participant“, a mai spus Florin Pogonaru de la AOAR.
Ce spune Curtea de Conturi
„Am discutat că ar fi necesară realizarea unui audit mai larg al privatizărilor din România, începând din 1990 și până în prezent. Este foarte probabil ca în toamnă, atunci când vom stabili prioritățile pentru 2015, să intre pe agendă un asemenea audit. Va fi o lucrare complexă, care va necesita implicarea mai multor departamente“, a spus Petru Lakatos, consilier la Curtea de Conturi a României.
„A fost o discuție pe marginea unor sesizări, spre exemplu în caul Ministerului Agriculturii. Noi o să verificăm dacă privatizarea s-a făcut pe baza prevederilor legale șI dacă investitorii au respectat în totalitate angajamentele asumate.” Lakatos afirmă că nu știe dacă există vreun raport care să analizeze rezultatele privatizării făcute în România, dar cel mai probabil acesta nu există. Pe site-ul Autorității de Administrare a Activităților Statului (moștenitoarea AVAS, APAPS, FPS), ultimul raport se oprește la 2008.
0 comments :
Trimiteți un comentariu