Cât mai plătesc bancherii pentru depozitele clienților

Știrea a fost publicată vineri, 15 august 2014, 03:08 în categoria

Cât mai plătesc bancherii pentru depozitele clienţilor Nicio bancă locală nu mai plătește de luna aceasta dobânzi de 4% pe an la depozitele cu scadența mai mică de șase luni, după ce în iulie dispăruseră din piață toate ofertele de depozite pe trei luni cu dobânzi de 4% pe an, potrivit unei analize a ZF pe baza datelor agregate de portalul Conso.ro.

Mai multe bănci de talie redusă, care menținuseră un nivel al bonificațiilor mult peste media pie­ței, se află acum în fruntea unui val de scădere a dobânzilor la depozite, generat de ultima decizie a BNR - aceea de a reduce dobânda-cheie la un minim de 3,25% pe an. Feroviara, TBI Bank și RIB, trei bănci aflate pe ultimele locuri în sistem, se luptă pentru primele poziții în ceea ce privește nivelul dobânzilor la depozitele în lei. Cele trei bănci oferă 3,9% pe an pentru fondurile atrase pe șase luni și între 3,7 și 3,8% pentru termene de trei luni. Feroviara și TBI au anunțat scăderi de dobânzi în ultimele două săptămâni.

Un client care depune 5.000 de lei pe șase luni cu dobândă de 3,9% pe an retrage la scadență 5.082 de lei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ciprian Botea

0 comments :

Trimiteți un comentariu