Cererea de credite mari a dat un pas înapoi în iunie

Știrea a fost publicată miercuri, 13 august 2014, 00:39 în categoria

Cererea de credite mari a dat un pas înapoi în iunie Cererea de credite de valori mari a scăzut cu circa 1.600 de aplicații în luna iunie comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, băncile solicitând la Centrala Riscului de Credit (CRC)  circa 88.700 de rapoarte pentru a afla informații despre clienții potențiali.

Numărul interogărilor pentru clienții potențiali este strâns corelat cu cererea de credite, băncile verificând fiecare client în procesul de aprobare a dosarului de credit.

„Consumul este în creștere, construcțiile sunt pe un trend ascendent, ceea ce va duce la creșterea creditării. Gradul de îndatorare al clienților începe să se stabilizeze și va urma o perioadă de reluare a creditării“, consideră Mihai Pătrulescu, senior economist la UniCredit.

Față de luna mai, numărul de solicitări s-a redus cu aproximativ 8.000 de cereri. Comparativ cu perioada de vârf a creditării din perioada de boom economic, diferențele rămân foare mari, nivelul actual fiind de aproape 12 ori mai mic decât cel din iunie 2007, când existau peste un milion de astfel de solicitări.

CRC este un organism al BNR specializat în colectarea, stocarea și centralizarea informațiilor privind expunerea băncilor față de acei debitori care au beneficiat de credite  al căror nivel cumulat depășește suma de 20.000 lei.

BNR a ajustat recent dobânda-cheie la 3,25% pe an, iar cu această ocazie Mugur Isărescu, guvernatorul băncii centrale, a reluat invitația adresată bancherilor de a relua creditarea și de a găsi proiecte viabile. Pe măsură ce BNR a redus dobânda-cheie băncile au redus în principal ratele de dobândă pentru depozitele atrase fără să ieftinească în același ritm creditarea, încercând astfel să-și îngroașe marjele de profit, în condițiile în care au în continuare cheltuieli mari cu provizioanele de risc.

Conform datelor BNR, companiile și populația aveau rate neplătite la creditele de la bănci în valoare de 31,3 miliarde de lei la sfârșitul lunii iunie.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andra Oprescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu