România este expusă unor fluctuații mai mari ale fluxurilor de capital din străinătate în perioada următoare având în vedere tensiunile geopolitice regionale, continuarea reducerii expunerii băncilor-mamă și restructurarea unor grupuri bancare din zona euro. Acestea pot avea implicații nefavorabile asupra interesului străinilor pentru titlurile românești, asupra cursului de schimb și a inflației, atenționează BNR în raportul trimestrial de inflație.BNR a redus din nou prognoza de inflație pentru acest an de la 3,3% la 2,2% an și la 3% în 2015.
Materializarea acestor riscuri ar putea determina realocări de portofolii ale investitorilor prezenți pe piețele financiare locale și/sau reconsiderări ale deciziilor de inițiere a expunerii pe aceste piețe.
Deținerile străinilor de obligațiuni de stat în lei și euro au oscilat în primele cinci luni ale anului în jurul a 19-20% din total, valoarea portofoliilor nerezidenților ajungând la sfârșitul lunii mai la 4,8 mld. euro, potrivit celor mai recente date publicate de Ministerul Finanțelor. Interesul investitorilor pentru plasamentele în titluri de stat a crescut în trimestrul doi datorită îmunătățirii percepției cu privire la riscul de a investi în România pe fondul unui rating mai bun acordat României, dar și al includerii titlurilor românești în indici reprezentativi.
Orientarea investitorilor către România a dus la aprecierea leului și la revizuirea prognozei de inflație.
Randamentele maxime acceptate în cadrul licitațiilor de pe piața primară desfășurate în trimestrul II au avut valori inferioare cu 0,35 până la 1,15 puncte procentuale celor de la sfârșitul lui martie, potrivit BNR.
„Percepția despre riscul aferent investirii în România s-a îmbunătățit, iar politicile aplicate de Fed și BCE au făcut ca randamentele oferite la noi în țară să fie mai atractive. Aceste intrări de capital au existat înainte de izbucnirea crizei din Ucraina, acest capital nu provine neapărat de acolo“, a spus analistul economic Aurelian Dochia.
Una dintre cauzele creșterii atractivității titlurilor suverane este îmbunătățirea perspectivei ratingului suveran al României de către agențiile de rating Moody’s și Standard&Poor;’s, în aprilie, respectiv mai. JP Morgan a decis să promoveze titlurile de stat românești la categoria recomandată investițiilor de la sfârșitul lunii iulie, ceea ce poate crește vizibilitatea României pe piețele externe și interesul investitorilor străini pentru activele în lei, după cum au anticipat unii analiști.
Creșterea volatilități fluxurilor de capital adresate economiei românești ar avea drept consecință fluctuații ale cursului de schimb și abateri de la scenariul de bază al proiecției macroeconomice în privința inflației și creșterii economice.
Banca centrală apreciază că din partea mediului extern se conturează o „balanță relativ echilibrată a riscurilor, acestea putându-se manifesta în ambele sensuri“.
BNR include la categoria riscuri interne pentru inflație incertitudinile cu privire la implementarea fermă și consecventă a setului de reforme structurale convenit cu instituțiile internaționale și a celorlalte măsuri convenite cu instituțiile internaționale, în special în contextul electoral de la finele anului.
0 comments :
Trimiteți un comentariu