Electrica convoacă acționarii pe 22 septembrie pentru a alege un nou consiliu de administrație

Știrea a fost publicată marți, 5 august 2014, 17:03 în categoria

Electrica convoacă acţionarii pe 22 septembrie pentru a alege un nou consiliu de administraţie Grupul de distribuție Electrica (EL), listat la bursă din 4 iulie în urma unei oferte publice de acțiuni de 1,9 miliarde de lei, a convocat acționarii în Adunare Generală pe 22 septembrie pentru a alege un nou Consiliu de administrație.

Schimbarea administratorilor are loc în condițiile în care compania s-a listat la bursă și are o structură complet nouă a acționariatului care nu este acum reflectată în structura de conducere. Mai exact, statul și-a redus deținerea de la 100% la 48,7% din capital, BERD deține 8,65% din acțiuni, printre acționarii cu pachete semnificative numărându-se fondurile de pensii private. Este de așteptat ca noii acționari să aibă câte un loc în noul CA.

În plus, compania s-a angajat în prospectul de listare că va implementa un plan de acțiune de guvernanță corporativă în termen de șase luni de la admiterea tranzacționare a acțiunilor societății.

În prezent, CA-ul Electrica este format din cinci membri: Ioan Roșca, director general și administrator neexecutiv, Marius Eugen Untescu, președinte de CA, Niculae Pleșa, Constantin Dinescu și Rareș Ion Popescu – administratori neexecutivi.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

0 comments :

Trimiteți un comentariu