Marile companii, printre care Apple, Google, Microsoft, au acumulat rezerve record de capital de apoape 7.000 de miliarde de dolari și se pregătesc să se lanseze într-o frenezie a cheltuielilor, ceea ce ar putea energiza masiv revenirea economiei globale, scrie The Telegraph.Cele 7.000 de miliarde de dolari reprezintă rezervele acumulate de cele mai mari 5.100 de companii din lume - lichidități și datorii pe termen lung – și de fondurile mari de private equity până la sfârșitul anului trecut. Suma nu include lichiditatea anumitor instituții financiare precum bănci sau companii de asigurări, care sunt obligate de autorități să își majoreze capitalul.
Pe măsură ce economiile își revin, iar fabricile încep să producă la capacitate maximă, investitorii devin tot mai frustrați din cauza a mai mult de jumătate de deceniu de prudență în care companiile au plătit datorii și au strâns rezerve și-i presează pe directorii executivi să deschidă portofelul, spun experții.
Companiile americane în frunte cu titanii din industria hitech domină „haita“ cu rezerve de aproape 2.000 de miliarde de dolari. Apple are mai mult capital necheltuit decât orice altă companie americană – 140 de miliarde de dolari. Producătorul iPhone și iPad este urmat de Microsoft, cu rezerve de 83 de miliarde de dolari, și de Google, care a adunat 59 de miliarde de dolari.
Companiile ale căror acțiuni sunt acoperite de indicele bursier londonez FTSE 100 păstrează rezerve neexploatate de 85,5 miliarde de dolari. AstraZeneca, a opta cea mai mare companie farmaceutică, are în „cuferele de război“ opt miliarde de dolari. Compania de minerit Anglo American are rezerve de 7,7 miliarde de dolari iar cea de exploatare a resurselor naturale BHP Billiton de 5,6 miliarde de dolari.
„Dacă o companie are lichiditate, are trei opțiuni: să investească în fuziuni și achiziții, să reinvestească în afacerea sa pentru a stimula creșterea sau să returneze banii acționarilor“ spune Laurence Hollingworth, analist la banca JP Morgan.
Dorința investitorilor ca firmele să cheltuiască banii pe care ei i-au investit este dovedită de numărul record al celor care au solicitat companiilor să investească în active fizice precum terenuri și echipamente, necesare creșterii, conform unui studiu al băncii americane Merrill Lynch.
Numărul investitorilor care ar prefera să primească dividende și ca firmele să-și răscumpere de la ei acțiunile este la cel mai redus nivel din ultimii cinci ani. Și guvernele cer companiilor să dea drumul investițiilor pentru a accelera redresarea economică globală care stagnează în numeroase țări europene.
Deoarece economia inspiră tot mai multă încredere, afacerile se fac într-un ritm mai alert iar fuziunile și achizițiile internaționale efectuate anul acesta au ajuns deja la 883,6 miliarde de dolari, nivel cu 127% peste cel din aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, apetitul pentru risc a crescut, iar grupurile care anul trecut și-au făcut rezerve și au pândit oportunități de investiții au început să cheltuiască.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu