Peste 100.000 de orășeni se mută anual la sate, de patru ori mai mulți ca în 1990

Cel mai mare aport al dezvoltării economice din mediul rural îl au orășenii care își deschid afaceri la sate.

Stresul urban, aglomerația sau veniturile insuficiente încep să pună din ce în ce mai multă presiune pe o generație cu vârsta cuprinsă între 35 și 50 de ani, care încearcă să scape de aceste „poveri“ caracteristice traiului la oraș.

Potrivit celor mai recente date de la Statistică, din 2012, 118.000 români s-au mutat de la oraș la sat, în timp ce doar 74.000 au mers dinspre rural către urban. În 1990, puțin sub 28.000 de locuitori s-au mutat la sat de la oraș, în timp ce 550.000 de români lăsau mediul rural pentru cel urban.

Dacă cei mai mulți părăsesc orașele în prezent pentru că nu-și permit costul ridicat al vieții, există o categorie de migranți care și-au dezvoltat o carieră în mediul urban și care vor să devină antreprenori sau să realizeze proiecte în zona socială, departe de lumea corporațiilor. „Persoanele care au migrat de la orașe la sate se împart în două categorii. Primii sunt foști angajați sau antreprenori care caută să trăiască în mediul rural pentru că este mai ieftin, mai aproape de natură și vor să facă afaceri în zona respectivă. Cealaltă categorie, mult mai importantă din punct de vedere numeric, este reprezentată de oamenii săraci care pleacă de la oraș la sate pentru că este mai ieftin, deci este o migrație de supraviețuire“, este de părere Dumitru Sandu, profesor la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București.

„Tendința este ca orășenii să se mute în zonele rurale, trend care de altfel în străinătate este foarte la modă. De asemenea, oamenii încep să se orienteze către agricultura bio“, spune și Cătălin Stroe, acționar al producătorului de motoutilaje agricole Ruris din Craiova, cu afaceri de 4,2 milioane de euro anul trecut, care a sesizat un avans al vânzărilor în domeniul în care activează și datorită numărului în creștere de români care se mută din zona urbană în cea rurală.

Simona David Crisbășanu, care a lucrat în mediul corporatist timp de mai mulți ani și care în prezent este președintele Asociației ROI, cu activități în proiecte educa­ționale, sociale sau culturale, este un exponent al acestui fenomen de migrație.

„Aveam în vedere să ne mutăm de ceva timp, pentru că voiam un ritm de viață mai normal. Bucureștiul e benefic atunci când ești în formare, când vrei să progresezi în carieră. Odată ce ai depășit această etapă și ești implicat în proiecte în care nu mai trebuie să stai permanent în București, îți dorești să faci pasul acesta“, spune ea.

Împreună cu soțul său, Mircea Cris­bășanu, s-a mutat în Urlați – Dealu Mare la înce­putul acestui an. „A meritat să ne mutăm. Nu mai pierdem timp în traficul din București sau cu întâlniri care nu sunt neapărat necesare. Aici, aerul este curat și avem chiar și roșii din soiuri românești cultivate în mica noastră grădină. Iar dacă avem nevoie să ajungem în Capitală, suntem destul de aproape, într-o oră și jumătate suntem în oraș“, mai spune ea.

Cu cât orașele mari devin mai aglome­rate, iar mediul corporatist, din ce în ce mai caracteristic zonei urbane, este un factor masiv de stres, românii tânjesc după reîntoar­cerea la natură și după un trai departe de poluare și agitație. Mai mult, perspectiva unei vieți într-o casă spațioasă, cu o curte generoasă și o grădină unde se pot cultiva legume pentru propriul consum este una mult mai atrăgătoare decât cea a unui trai îngrădit într-un apartament de 40-60 de metri pătrați aflat într-un bloc comunist.

Fenomenul migrației de la orașe la sate în rândul populației a cunoscut o amploare mai mare odată cu apariția crizei economice din 1997-1998 (când leul s-a devalorizat pu­ternic, iar Rusia a fost în criză), care a con­turat două tendințe migraționiste semnificative: pe de-o parte, oamenii au început să plece la muncă în străinătate, iar pe de altă parte, mulți s-au mutat la sate pentru că viața de la oraș era prea scumpă ca să și-o mai permită, este de părere profesorul Dumitru Sandu.

În opinia sa, la o primă vedere, faptul că a crescut în ultimii ani ponderea celor care pleacă de la orașe la sate poate fi un semnal pozitiv, doar dacă este vorba de categoria celor înstăriți care se duc la sate și investesc acolo, pentru că abia această categorie de migranți conturează aceeași tendință înre­gistrată și în Occident.

„În realitate însă, ponderea mai mare a migrației interne de la orașe la sate o are

populația săracă, iar această tendință s-a accentuat începând cu anul 1997. Totuși, există efecte pozitive vizibile ale migrației oamenilor înstăriți, cu afaceri, la sate. Exemple relevante în acest sens sunt comuna Dum­brăvița de pe lângă Timișoara, comuna Florești de lângă Cluj, Valea Lupului din Iași sau comunele bogate de pe lângă București și județul Ilfov. Există o creștere economică a satelor de pe lângă orașele mari unde s-au mutat cei bogați“, a mai spus pro­fesorul Dumitru Sandu.

Din 1997 până în prezent, ponderea deplasărilor oraș-sat în totalul deplasărilor interne rămâne dominantă. Astfel, dacă în 1996, numărul de persoane care s-au mutat de la sate la orașe (72.000 de persoane ) era mai mare decât cel al populației care s-a mutat de la orașe la sate (68.000 de persoane), situația s-a inversat ulterior: în 2012, 118.000 de persoane s-au mutat de la orașe la sate, iar în trendul invers (de la sate la orașe) s-au încadrat doar 74.000 de persoane, potrivit datelor de la Statistică.

„Este o situație anormală, pentru că o țară nu se dezvoltă economic prin migrația de la orașe la sate pentru supraviețuire. Ne-am fi așteptat ca situația să se schimbe în perioada 2007- 2008, când se vorbea de re­lansarea economică, dar nu s-a schimbat, în continuare există un flux mai redus al deplasărilor în interes de afaceri de la orașe la sate“, a mai spus el.

Rezultatele recensământului din octombrie 2011 arată că, din totalul celor circa 20 de milioane de locuitori ai României, 46% dintre aceștia locuiesc în mediul rural, ponderea fiind în ușoară scădere față de anul 2002, când s-a făcut recensământul anterior. Cu toate acestea, sociologii atrag atenția că acest „blocaj“ al urbanizării în jurul procentului de 55%, menținut în ultimii 20 de ani în România, accentuează diferențele față de media din Uniunea Eu­ropeană, unde circa 70% din populație trăiește la orașe.

Și evoluția construcției de locuințe din ultimii ani reliefează o activitate mai intensă în zona rurală. Astfel, din 2008 până în 2013, numărul de unități locative a fost mai mare în mediul rural decât în cel urban. Spre exemplu, anul trecut s-au construit puțin peste 23.000 de unități locative în zona rurală, față de 20.500 în mediul urban, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică. Dacă în ceea ce privește costul materialelor de construcții și al manoperei pentru ridicarea unei case diferențele nu sunt extrem de mari între zona rurală și cea urbană, în schimb prețul terenului îi poate face pe români să se îndrepte către oraș sau sat.

În București, spre exemplu, prețul unui teren pornește de la 80-100 de euro/metru pătrat și poate ajunge chiar și la 2.000 de euro/metru pătrat în zone ultracentrale, în timp ce „la țară“ (cu excepția zonelor periurbane) un teren poate fi cumpărat cu 5-10 euro/metru pătrat.

„Mi-am cumpărat un teren în localitatea Ulmi (județul Giurgiu) încă de acum 6-7 ani, pentru că era mult mai ieftin decât în București, dar deocamdată nu am apucat să strâng banii necesari pentru a-mi construi casa pe care mi-o doream. În maximum

5 ani însă cred că voi reuși și sper să mă mut acolo cu tot cu familia“, spune Tiberiu, 31 de ani, care lucrează în domeniul economic și care vrea să facă naveta în București în momentul în care se va muta în zona rurală.

Dacă la oraș costul vieții poate ajunge la 2.000-3.0000 de lei lunar (suma include chirie, transport, mâncare, utilități, bani alocați timpului liber), în zona rurală acesta se poate înjumătăți, în contextul în care se pot face economii cu mâncarea, utilitățile sau alte cheltuieli.

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andreea Neferu