Un program informatic a depistat epidemia de Ebola înaintea Organizației Mondiale a Sănătății

Știrea a fost publicată miercuri, 13 august 2014, 14:50 în categoria

Un program informatic a depistat epidemia de Ebola înaintea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Un instrument folosit de experții în cercetări medicale din orașul american Boston a depistat o “misterioasă febră hemoragică” în regiunile forestiere din sud-estul Guineei cu nouă zile înainte ca Organizația Mondială a Sănătății să anunțe oficial epidemia de Ebola,

scrie publichealthwatch.wordpress.com.

HealthMap este un instrument inovator care utilizează algoritme care centralizează zeci de mii de informații de pe site-uri de media, știri locale, site-uri guvernamentale, rețele sociale ale biologilor specializați în boli infecțioase, clasifică informația relevantă, identifică virusurile și locațiile și îi înștiințează pe experți.

Tehnologia este controlată de un grup de 45 de cercetători, epidemiologi și programatori de la Spitalul de Copii din Boston (BCH - Boston Children`s Hospital). HealthMap a fost lansat în 2006, însă sistemul a evoluat până în prezent, pe măsură ce cererea de informații oferite de instrumentul americanilor a crescut semnificativ de-a lungul anilor.

Chiar dacă cea mai mare parte a utilizatorilor HealthMap sunt persoane care lucrează în domeniul medical, sistemul a fost adaptat pentru a fi accesibil publicului larg. Cum funcționeză HealthMap: localizează o epidemie pe harta mondială și creează un sistem de codare cu ajutorul culorilor care indică severitatea epidemiei, bazându-se pe cele mai recente știri relaționate cu acest subiect. Utilizatorii site-ului HealthMap pot vizualiza și analiza informațiile disponibile despre virusuri.

Site-ul healthmap.org, interfața sistemului, centralizează informații indexate de Google News, comunicate al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), rapoarte ale altor institute medicale de cercetare, informații de pe rețele de socializare, precum și din multe alte surse.

Când virusul Ebola a făcut primele victime în Africa de Vest, declarațiile martorilor, rețelele de socializare și alte informații de la spitalele din regiune și de la angajații lor au fost primele informații disponibile. Mai târziu, rapoartele au arătat că cel mai probabil primul caz de infecție a fost în Guinea, pe 9 februarie, însă la acea vreme nu se știa identitatea virusului.

Pe 14 martie, HealthMap a centralizat rapoarte despre o “misterioasă febră hemoragică” care ucisese deja 8 oameni în Guinea. Pe 19 martie, algoritmul a detectat cel mai probabil prima știre locală despre o posibilă epidemie de Ebola, sistemul alertând utilizatorii. Nouă zile mai târziu, în data de 23 martie, Organizația Mondială a Sănătății  a făcut prima declarație despre epidemia de Ebola din Africa de Vest.

Cum a reușit un program informatic să depisteze epidemia de Ebola înaintea Organizației Mondiale a Sănătății? După cum informațiile arată, câțiva dintre primii doctori care au tratat pacienți infectați cu Ebola în Guinea au împărțășit experiența lor pe blogurile personale.  Pe măsură ce doctorii scriau despre tratamentele oferite pacienților cu simptome ale virusului Ebola, câțiva oameni au preluat articolele pe rețele de socializare. Informațiile au ajuns în scurt timp și la HealthMap.

Bilanțul victimelor febrei hemoragice Ebola a depășit pragul de 1.000 de morți, provocând decesul a 1.013 persoane și 1.848 de cazuri înregistrate, potrivit OMS.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cătălina Butan

0 comments :

Trimiteți un comentariu