A început procedura de compensare la Harinvest. Păgubiții pot depune cererile de despăgubire

Știrea a fost publicată joi, 18 septembrie 2014, 13:51 în categoria

A început procedura de compensare la Harinvest. Păgubiţii pot depune cererile de despăgubire Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI) a anunțat în acestă dimineață că a deschis procedura de compensare a clienților păgubiți de fosta societate de brokeraj Harinvest.

Investitorii pot, începând de astazi, 18 septembrie, să depună cereri de compensare la administratorul judiciar AMT Servicii Insolvență, situat în str. Unirii nr. 30, etaj 1, Mun. Craiova, jud. Dolj, după formatul pe care îl găsesc pe site-ul Fondului

www.fond-fci.ro

.

Aceasta este prima etapă în procedura de compensare Harinvest S.A. Plata compensațiilor, în limita plafonului legal de 20.000 de euro, se va efectua în cel mai scurt timp posibil, după aprobarea listei de plată de către Fond, a anunțat Fondul.

Investitorii care se consideră îndreptățiți la compensare pot formula Cereri de compensare. Cererile de compensare vor fi adresate numai pe formularul pus la dispoziție de Fond, care poate fi descărcat de pe site-ul Fondului

(

www.fond-fci.ro

, Secțiunea Compensarea Investitorilor/Cazuri de compensare/Harinvest, sau poate fi ridicat de la Administratorul Judiciar.

Cererile de compensare se vor depune la sediul Administratorului Judiciar, însoțite de documentele menționate în formularul Cererii de compensare, începând cu data de 18 septembrie. Termenul de depunere nu trebuie să depășească 30 zile de la data publicării Tabelului definitiv al creanțelor în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Cererile de compensare vor fi onorate de către Fond în lei, în limita echivalentului în lei a 20.000 de euro, la cursul practicat de Banca Națională a României la data de 26.03.2014, respectiv 89.274 de lei.

Începerea plății compensațiilor către investitorii îndreptățiti se va efectua în cel mai scurt timp posibil, după aprobarea Listei de plată de către Fond, dar nu mai târziu de 3 luni de la respectiva dată. Plata compensațiilor se va face în contul bancar al investitorului, comunicat în Cererea de compensare.

Potrivit celor mai recente informații primite de la reprezentanții păgubiților, circa 85 de clienți ai Harinvest au fost păgubiți în total cu suma de 10 mil. lei (2,2 mil. euro). Fondul are rezerve de 3,6 milioane de euro. Legislația prevede că toți păgubiții care au de încasat sume de până la 20.000 de euro vor fi compensați integral de către Fond. Pentru ceea ce depășește 20.000 de euro, păgubiții se pot adresa instanței de judecată până la întregirea sumelor pretinse.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

0 comments :

Trimiteți un comentariu