Bursa de Valori București (BVB) a lansat un nou indice bursier care va ține cont de evoluția acțiunilor din indicele BET, principala referință a pieței de acțiuni, și de dividendele aprobate de cele mai lichide zece companii. Managerii de fonduri mutuale spun că un astfel de indice va fi extrem de greu de bătut.Prima zi de funcționare a indicelui BET-Total Return a fost ieri, 22 septembrie, pragul de pornire fiind de 7.866,65 de puncte. Din indicele BET-TR fac parte acțiunile celor mai lichide zece companii (
Fondul Proprietatea
,
Petrom
,
Romgaz
,
Banca Transilvania
,
BRD
,
Electrica
,
Transgaz
,
Transelectrica
,
Nuclearelectrica
și Bursa de Valori București). La evoluția celor zece acțiuni vor fi adăugate și dividendele aprobate de companii, prezumția fiind că dividendele sunt reinvestite în acțiuni. Perioada de aprobare a dividendelor pentru anul 2014 sunt lunile martie/aprilie 2015.
Astfel, indicele BET-TR va reflecta mai corect performanța pieței decât indicele BET ce redă doar evoluția acțiunilor, deși investitorii în cele zece companii au obținut câștiguri consistente din dividendele plătite de companii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu