Cine este românul care conduce centrul comercial de 47 mil. euro din Rahova, dezvoltat de sud-africanii de la NEPI

Știrea a fost publicată miercuri, 3 septembrie 2014, 18:02 în categoria

Cine este românul care conduce centrul comercial de 47 mil. euro din Rahova, dezvoltat de sud-africanii de la NEPI Bogdan Brăiloiu, absolvent de drept la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, este românul care conduce centrul comercial Vulcan Value Center, proiectul de 47 de milioane de euro al fondului de investiții sud-african New Europe Property Investments (NEPI).

Centrul comercial Vulcan Value Center din cartierul Rahova din Capitală va fi inaugurat mâine și cuprinde un hipermarket Carrefour, dar și magazine de fashion precum H&M;, C&A;, Takko,

Deichmann

și magazine de electrocasnice precum Domo.

Conform datelor de pe pagina personală de LinkedIn, Bogdan Brăiloiu ocupă funcția de centre manager în cadrul NEPI din luna iunie a acestui an. Anterior, el a activat ca director de magazin în cadrul Lidl și a fost timp de doi ani directorul general al

B&B; Braconstruct, potrivit aceleiași surse.

În cadrul parcului Vulcan Value Center vor deschide în total peste 50 de magazine.

Conceptul Value Center se adresează unui public cu venituri medii, care va găsi toate produsele de care are nevoie într-o singură destinație, fiind primul proiect de acest fel din București, conform NEPI.

Odată cu deschiderea parcului industrial, NEPI va ajunge la un portofoliu de circa 330.000 metri pătrați suprafață închiriată în centre comerciale. În prezent, NEPI gestionează în România centre comerciale precum Ploiești Shopping City, Promenada Mall Brăila, Galați Shopping City, Retail Park Auchan Pitești sau City Park Constanța. Până la finalul anului, NEPI va inaugura Shopping City Târgu Jiu, primul centru comercial de tip mall din județul Gorj.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mădălina Panaete

0 comments :

Trimiteți un comentariu