miercuri, 24 septembrie 2014

În Croația, guvernul s-a angajat să lupte până în pânzele albe pentru o rafinărie pe care ungurii de la MOL vor s-o închidă. În România, Arpechim a fost închisă în tăcere

În Croaţia, guvernul s-a angajat să lupte până în pânzele albe pentru o rafinărie pe care ungurii de la MOL vor s-o închidă. În România, Arpechim a fost închisă în tăcere Guvernul croat a răspuns zvonurilor din presă care anunță închiderea de către grupul maghiar MOL a uneia din cele două rafinării ale țării, cea de la Sisak, că va face tot ce-i stă în putere să protejeze angajații și să prevină orice decizie nefavorabilă companiei petroliere croate INA, catalogată drept strategică.

Ministrul economiei Ivan Vrdoljak a mers mai departe și a acuzat MOL de intenții vătămătoare la adresa Croației. Sindicatele s-au mobilizat și ele și îndeamnă Croația „să se trezească“ pentru a salva o ramură strategică a economiei înainte a de fi prea târziu.

Între statul croat și MOL există deja un conflict legat de managementul INA care s-a lăsat cu arestarea unui fost premier croat.

În România, rafinăria Arpechim, deți­nută de OMV Petrom, este închisă din 2011 deși era principalul furnizor de materii prime pentru Oltchim, cel mai mare combinat chimic din România și cu siguranță o companie care poate fi considerată strategică. Austriecii de la OMV au ales să investească la ei în Austria în producția de butadienă, folosită în principal în producția de anvelope auto, deși rafinăria Arpechim producea și butadienă.

„Toată Croația, cetățenii, partenerii de afaceri și uniunile sindicale trebuie să se trezească și să prevină închiderea acestei ramuri importante a economiei croate, de nu, în curând va fi prea târziu“, a declarat Maja Rilovic, liderul sindicatului INAS, al salariaților companiei INA. INA deține rafină­ria Sisak și este controlată în proporție de 49,1% de MOL. Statul croat are 44,8% din acțiunile INA.

INAS avertizează de ceva timp că neglijența intenționată și managementul slab vor duce la închiderea ambelor rafinării croate. Sisak are 800 de angajați, iar închiderea rafină­riei ar pune în pericol sute de locuri de muncă la contractori, scrie Dalje.com.

În loc de rafinărie, un depozit

Reacția a venit după ce două ziare croate au scris că boardul de management al INA ar putea decide viitorul celor două rafinării croate, iar cel mai probabil scenariu este închiderea Sisak. Ziarele speculează, de asemenea, că această rafinărie va fi transformată într-un centru de logistică și distribuție.

MOL acuză guvernul croat că nu a respectat termenii contractului de vânzare întrucât nu a preluat unitatea, neprofitabilă, de gaze a INA, scrie Bloomberg. Croația acuză MOL că administrează prost compania, iar guvernul vrea să mențină rafinăria funcțională. Ministrul economiei din Croa­ția, Ivan Vrdoljak, care conduce negocierile cu acționarii MOL, a declarat că închiderea rafinăriei Sisak este „absurdă și de neacceptat“ pentru Croația întrucât guvernul vrea să acorde noi concesii pentru explorarea de petrol și gaze naturale. Cazul MOL-INA este judecat de mai multe curți de arbitraj.

În 2012, fostul premier croat Ivo Sanader a fost condamnat pentru că a luat mită de la președintele boardului MOL Zsolt Hernadi pentru a accepta ca MOL să ocupe poziția dominantă la INA.

De asemenea, o instanță din Zagreb a emis un mandat internațional de arestare pentru acuzații similare pe numele președintelui MOL Zsolt Hernadi, care ar putea fi judecat în lipsă. Un proces asemănător împotriva lui Hernandi intentat în Ungaria a fost închis, iar premierul ungar Viktor Orban și-a afirmat de mai multe ori sprijinul pentru MOL. MOL a cumpărat o primă participație la INA în 2003 și și-a majorat-o printr-un acord încheiat în 2009.

Croația negociază cu MOL modificarea acordului de proprietate privind INA deoarece actualul contract interzice guvernului de la Zagreb să ia decizii privind managementul companiei. Economistul-șef al INA Goran Saravanja a dat vina pe invazia produselor petroliere americane pentru lipsa de cerere pentru produsele rafinăriei Sisak.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu