Mai mult de jumătate din evaziunea fiscală de pe piața muncii, estimată la 16,7% din PIB, provine din munca la gri, iar fenomenul este atât de răspândit, încât administratorii de firme au reușit să găsească diferite „breșe“ fiscale prin care să scoată banii din companii pentru a plăti lunar în plicuri o parte din sumele aferente salariilor angajaților.Folosirea metodei dividendelor, a avansurilor spre decontare, a înregistrării de servicii sau chiar a firmelor offshore este cel mai des întâlnită metodă de ocolire a legii pentru plata angajaților, spun consultanții fiscali, care avertizează însă că acestea sunt periculoase și nerecomandate.
Povara fiscală reprezentată de contribuțiile sociale aferente salariilor i-a determinat pe o mare parte din angajatorii locali să folosească practica angajării de forță de muncă „la gri“, în sensul că încheie cu angajații contracte de muncă cu salariul minim pe economie, iar restul banilor îl oferă sub formă de cash. Iar economiile făcute de angajator sunt semnificative.
Dacă la un salariu mediu net de 1.687 de lei încasat de angajat (aceasta fiind valoarea salariului mediu net pe economie în luna iunie) cheltuiala totală a angajatorului este de 2.987 de lei pe lună, folosirea metodei la „gri“ înseamnă ca angajatorul să aibă o cheltuială totală de 1.687 lei (1.153 cu salariul minim plătit pe contractul de muncă, plus încă 534 de lei plătiți sub formă de cash angajatului). Cu alte cuvinte, angajatorul își reduce, dintr-odată, cu 43% costurile cu salariul angajatului dacă folosește munca la gri.
„Pentru justificarea sumelor plătite în plic, în timp, au fost experimentate mai multe metode în funcție de domeniul de activitate al companiei, de cuantumul sumelor sau de recurența plăților. Una dintre ele este înregistrarea de avansuri spre decontare, care reprezintă sumele pe care le scot angajații din casierie pentru a cumpăra diverse bunuri pentru companie (detergenți, șervețele etc.), care ar trebui teoretic să fie decontate la un moment dat, dar care de regulă rămân «agățate» în contabilitatea firmei“, a explicat consultantul fiscal George Niculescu. O altă metodă este, spune el, aceea a înregistrării de servicii, deoarece legislația este destul de inflexibilă în ceea ce privește serviciile, în sensul că la calculul impozitului pe profit astfel de cheltuieli sunt nedeductibile, iar pentru a fi deductibile contribuabilul are obligația de a argumenta/documenta prestarea efectivă a acestora.
„Ce-a de-a treia metodă este cea a acordării de dividende, conform legislației actuale, prin care beneficiarii acestora folosesc o parte din bani pentru plata angajaților în perioada următoare“, a mai spus Niculescu.
În prezent, circa 800.000 de angajați sunt plătiți la nivelul salariului minim pe economie, care este de 900 de lei brut (670 de lei net) pe lună. Deși este o metodă nerecomandată și aduce pierderi pe termen lung atât pentru bugetul statului, cât și pentru angajați (care au contribuții mai reduse la pensii, sănătate și șomaj), specialiștii spun că practica este întâlnită atât la firmele mici și mijlocii, cât și la companiile mari.
„Acordarea de dividende, pe care le încasează asociatul, este o metodă frecvent întâlnită și mai apropiată de lege. Apoi mai există acele avansuri spre decontare, sumele ridicate din casieria societății care se compensează ulterior cu încasări din dividende sau cu facturi false, precum și metoda offshore, mai evoluată, prin care se înființează firme în străinătate, din care se ridică valuta de la ATM-uri și apoi se aduce în țară pentru ca aceste plăți să se facă sub formă de cash“, a explicat și consultantul fiscal Emilian Duca. El a mai spus că în cazul în care inspectorii Fiscului descoperă evaziunea fiscală prin munca la gri sunt sancționați angajatorii, dar că în unele cazuri și angajații, care pot fi considerați complici la evaziunea fiscală.
„Fiscul are capacitatea tehnică de a urmări firul banilor în cazul celor care utilizează foarte mult cash pentru a identifica astfel de situații, dar momentan nu acționează decât pe bază de reclamații“, a mai spus Duca.
Pe de altă parte, inspectorii de muncă, care sancționează munca la negru, sunt „legați la mâini“ în ceea ce privește munca la gri. Aceștia nu au atribuții de a verifica dacă o companie își plătește salariații la „gri“, ei fiind obligați doar să verifice dacă angajații au contracte individuale de muncă, iar salariile pe care le primesc sunt cel puțin egale cu nivelul salariului minim pe economie.
„Pe piața muncii evaziunea fiscală este estimată undeva în jurul valorii de 16,7% din PIB pe an. Noi estimăm că mai puțin de jumătate din evaziunea fiscală de pe piața muncii se face din munca la negru, iar restul provenind din munca la gri. Dacă se adaugă și evaziunea din sistemul economic, de tipul neplății TVA, evaziunea totală se ridică în jurul a 30% din PIB, adică la nivelul unui buget anual al țării“, a explicat Bogdan Hossu, liderul confederației sindicale „Cartel Alfa“.
Angajații acceptă să fie plătiți „la gri“ din două motive, fie pentru că au o slabă cunoaștere a drepturilor lor, fie pentru că au o cultură generală proastă cu privire la cum se negociază contractul de muncă, spune avocatul specializat în Dreptul muncii Costel Gîlcă. „Salariatul ar avea două posibilități, fie să nu accepte, fie să sesizeze inspectoratul teritorial de muncă“, a spus Gîlcă.
În opinia consultantului George Niculescu, acceptarea de către angajați a unor forme de salarizare la gri poate fi explicată prin faptul că, indiferent de contribuția la sănătate, serviciile pe care le primesc de la sistemul medical de stat sunt în general de proastă calitate.
„În ceea ce privește contribuția la pensie, așa cum este prezentată situația în acest moment, cum că generațiile active actuale nu vor mai putea beneficia de pensii deoarece nu va avea cine să le plătească, descurajează cu totul intenția de a contribui la acest fond. Mai mult, legislația cu privire la venitul minim garantat care determină egalizarea veniturilor obținute de o persoană care are dreptul la o pensie, dar a avut un salariu minim și o persoană care nu a înregistrat venituri conduce la indiferența oamenilor în ceea ce privește declararea sau nu a veniturilor obținute, principiul este simplu: «ce-i în mână nu-i minciun㻓, a mai spus Niculescu.
În opinia sa, pentru o îmbunătățire a situației este necesară o reglare a tuturor mecanismelor prin implementarea unor ajustări semnificative a politicilor fiscale.
„De ce nu sunt eventual trei taxe: impozit venit, contribuții sociale individuale și contribuții sociale angajator (bază unică de calcul, iar pentru contribuțiile sociale stabilirea unui plafon maximal)“, se întreabă consultantul.
0 comments :
Trimiteți un comentariu