Din Spania până în Germania și din SUA până în China, referendumul pentru independență al Scoției a fost dacă nu pus la zid atunci dezaprobat de lideri politici din toate colțurile lumii. De asemenea, majoritatea marilor publicații britanice au insistat mai ales pe efectele negative pe care le-ar avea dezlipirea Scoției de Regatul Unit. Încurajări, pe plan internațional, au venit mai ales din partea unor politicieni care promovează independența la ei acasă.
În poate cel mai puternic mesaj de condamnare a referendumului venit din partea unui șef de stat din afara Marii Britanii, premierul spaniol Mariano Rajoy a avertizat că evenimente precum acest referendum „creează probleme mari în domenii precum moneda, datoria publică, plata pensiilor și aduc recesiune și sărăcie pentru toată lumea“. El a asemuit astfel de evenimente cu „torpilarea spiritului european sub linia de plutire“, scrie agenția Thomson Reuters.
Spania se luptă în chiar inima ei cu o mișcare de independență, aceea a Cataloniei. Ca și cei care au militat pentru independența Scoției, catalanii susțin că și-ar gestiona mai bine singuri avuția și resursele decât guvernul central, de la care acum primesc mai puțin decât dau.
Politicienii catalani sunt printre puținii care și-au exprimat public simpatia pentru referendumul scoțian. „Dacă tabăra favorabilă independenței câștigă, toate guvernele europene va trebui să accepte rezultatele. Dacă scoțienii au dreptul să decidă, atunci de ce n-ar avea și catalanii?“, spune Artur Mas, președintele regiunii semiautonome.
Germania
În Germania, cancelarul Angela Merkel a contat pe scoțieni să respingă independența, iar guvernul său nu a făcut pregătiri pentru o eventuală divizare a Marii Britanii, notează Bloomberg. Merkel a evitat să-și spună părerea în privința viitorului Scoției, însă alți politicieni cu putere de decizie consideră că independența nu este o idee bună pentru scoțieni. Ei sunt îngrijorați că astfel de mișcări ar alimenta separatismul în UE, au declarat sub rezerva anonimatului mai mulți oficiali guvernamentali de la Berlin.
Ministrul de externe Frank-Walter Steinmeier s-a îndepărtat de linia oficială exprimându-și simpatia pentru menținerea integrității Marii Britanii. „Recunosc că mai degrabă aș vrea să văd Regatul Unit întreg“, a spus el.
Ca și Spania, dar la un nivel mult mai temperat, Germania se confruntă cu mișcări de sciziune.
„Ne dorim din toată inima victoria prietenilor noștri scoțieni. Nu va mai fi ușor pentru media germană să nege sau să ridiculizeze această temă“, a spus Florian Weber, liderul Partidului Bavarez, care vrea independența landului, notează publiația britanică The Telegraph. Trebuie spus că acest ziar au inlcus Bavaria în tabăra celor care sunt pentru independeța Scoției alături de Coreea de Nord. The Telegraph a adoptat o linie puternic antiindependență.
Italia
Italia a ieșit la rampă prin liderul socialiștilor din Parlamentul European Gianni Pitella. El a avertizat că drumul spre o independență adevărată va dura „ani“, iar procesul va fi întâtziat de țările din UE îngrijorate de propriile mișcări de indepednență.
El a explicat că după ce Scoția va ieși din UE, granițele cu Anglia vor deveni “frontiere vamale, cu controale și taxe“, iar UE nu va mai aloca țării fonduri pentru dezvoltare. Pitella este membru în partidul premierului italian Matteo Renzi, scrie Financial Times. Și această publicație britanică insistă pe efectele negative pe care le-ar avea independența Scoției.
În cealaltă tabără, Matteo Salvinim, liderul formațiunii separatiste Liga Nordului, a spus că „dacă Scoția câștigă, va fi ca o gură de aer proaspăt pentru Europa“. Pe urmele Scoției ar lua-o Veneția, Lombardia și Salento.
SUA și China
De peste Ocean, președintele SUA Barack Obama a anunțat personal, pe Twitter, chiar în ajunul referendumului, că speră că Regatul Unit rămâne „unit“. „Regatul Unit este un partener extraordinar pentru America și o forță a binelui într-o lume instabilă. Sper că va rămâne puternic, robust și unit“. Nici SUA nu duc lipsă de mișcări separatiste sau de independență.
Din partea Chinei, premierul Li Keqiang declara în iunie cu ocazia unei vizite vizite efectuate la Londra că respectă dorințele britanicilor, dar că speră că Marea Britanie va rămâne unită. O instituție mass-media chineză, controlată de stat, a descris Marea Britanie fără Scoția ca fiind o „țară de rangul trei“, doar o destinație turistică și un „muzeu de istorie“, notează The Telegraph.
Dintre cele mai cunoscute publicații care se s-au opus independenței Scoției pot fi enumerate The Herald (Scoția), The Scotsman (Scotland), Scottish Daily Mail (Scoția), Sunday Post (Scoția), The Daily Telegraph (Marea Britanie), The Economist (Marea Britanie), The Financial Times (Marea Britanie), The Independent (Marea Britanie), The Guardian (Marea Britanie), The Sunday Times (Marea Britanie), The Times (Marea Britanie) și The Globe and Mail (Canada).
ZF Live
Mark Percival, istoric britanic: Ceea ce se întâmplă în Scoția este o chestiune de democrație
+ „România este mult mai bine față de acum douăzeci de ani, însă rămâne sub potențial. Sunt foarte mulți oameni extrem de talentați, resurse naturale, văd foarte multe posibilități în această țară, însă din păcate avem o clasă politică ce nu și-a făcut treaba față de țară. Ar fi mai bine să fie mai multă democrație în România, că deocamdată văd o resemnare în clasa politică.”
+ „Ceea ce se întâmplă în Scoția este o chestiune de democrație. Dacă scoțienii vor referendum, au tot dreptul să-l aibă. Nu mi se pare o situație prea bună în Catalonia, unde parlamentul a votat și vrea referendum, însă Madridul spune că nu au voie. Nu mi se pare democratic.”
+ „Dacă scoțienii votează da, trebuie să respectăm democrația, este dreptul lor. Dacă un anumit popor vrea independență și oamenii votează pentru aceasta, trebuie să respectăm democrația.”
+ „Scoțienii nu se mai simt reprezentați la Londra. Contraargumentele independenței țin de subvențiile oferite de Londra, serviciile sociale sunt subvenționate, sistemul de sănătate este subvenționat.“
Domnul Mark Percival a fost invitat la emisiunea „ZF Live” pentru a discuta despre referendumul din Scoția. Cătălina Butan
Referendumul pentru o Scoție independentă i-a pus pe jar pe liderii marilor economii ale lumii
Știrea a fost publicată vineri, 19 septembrie 2014, 05:17 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu