SIF Muntenia a ajuns să dețină peste 5% din STK Emergent

Știrea a fost publicată miercuri, 3 septembrie 2014, 00:55 în categoria

SIF Muntenia a ajuns să deţină peste 5% din STK Emergent Societatea de investiții financiare SIF Muntenia (simbol bursier SIF4) a ajuns să controleze 5,2% din unitățile de fond ale STK Emergent (STK), cel mai mare fond închis de investiții listat pe bursa de la București, după ce a cumpărat pe 28 august un pachet de 5.000 de unități ale fondului.

Înainte de derularea acestei tran­zacții, SIF 4 deținea 27.110 unități STK, reprezentând 4,4% din titlurile emise de fondul închis de investiții.

La finalul lunii iulie fondul avea în circulație un număr de 609.753 de unități de fond, cu o valoare nominală de 200 lei/titlu. Unitățile STK se tranzacționau ieri pe bursă la prețul de 60 lei, față de un activ net al fondului de 109,4 lei/titlu la finalul lunii iulie. Astfel discountul la care se tranzacționează fondul pe bursă este de circa 45%.

Potrivit celui mai recent raport, la finalul lunii iulie fondul avea un activ net de 66,7 milioane de lei (15,1 mil. euro). Cea mai mare pondere în activul fon­dului o dețineau acțiunile necotate, evaluate la 25 mil. lei, și numerarul, de 21,8 mil. lei.

Fondul a raportat o pierdere netă de 1,23 milioane de lei pentru primul semestru, de aproape două ori mai mică decât rezultatul din primele șase luni ale anului trecut. Cheltuielile fondului au crescut ușor, la 2,1 mil. lei, în timp ce veniturile din dividende s-au înjumătățit la 1,07 mil. lei.

Potrivit raportului semestrial al STK Emergent, printre factorii interni care au avut un impact semnificativ asupra perfor­manței fondului în primul semestru au fost obținerea de profituri mai mici de către SIF Moldova (SIF2), SIF Transilvania (SIF3) și SIF Oltenia (SIF5) în trimestrul al doilea, precum și faptul că unele dintre SIF-uri au decis să nu acorde dividende în acest an.

La începutul anului 2014, cele mai mari investiții ale fondului erau acțiunile celor cinci SIF-uri, ale Băncii Transil­vania și ale Transelectrica, însă în luna martie STK Emergent și-a lichidat deținerile de acțiuni și s-a retras în de­pozite bancare și fonduri de obligațiuni.

Astfel, la finalul lunii iunie cele mai mari investiții ale fondului erau depozitele bancare, care au atras 25 mil. lei din activele fondului și plasamentele de 22 mil. lei în vehiculul de investiții imobiliare STK Properties, care deține aproape 16% din unitățile de fond ale STK. Alte 18,1 milioane de lei au fost pla­sate în fondul de obligațiuni BT Obligațiuni.

STK Emergent are o capitalizare de 37,8 mil. lei, calculată la prețul acțiunilor din a doua parte a sesiunii de ieri. În ultimele șase luni titlurile fondului au avansat cu aproape 30%.

În afară de STK Emergent, pe bursa de la București sunt listate alte două fonduri închise de investiții, iFond Financial și iFond Gold, care aveau împreună active nete de 9,5 mil. lei la finalul lunii iunie. Dintre cele trei fonduri închise prezente pe BVB numai iFond Gold a raportat profit în primul semestru, de 0,04 milioane de lei, după pierderi de 0,85 mil. lei în perioada similară a anului trecut.

iFond Financial investește în acțiuni ale băncilor, ale Fondului Proprietatea și ale celor cinci SIF-uri, în timp ce iFond Gold plasează banii în acțiuni ale companiilor listate la bursa canadiană și implicate în proiecte de exploatare auriferă, precum Gabriel Resources, Goldcorp, Yamana Gold și Eldorado Gold Corporation.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Tudor

0 comments :

Trimiteți un comentariu