Băncile din Italia și Spania au accesat cel puțin 40% dintre creditele ieftine pe care Banca Centrală Europeană (BCE) le‑a acordat creditorilor din zona euro cu o dobândă de 0,15% în prima licitație organizată de instituție, cuprinsă în programul de măsuri luate de BCE pentru redresarea economiilor din regiune, scrie Bloomberg.
Primele opt cele mai mari bănci italiene s‑au împrumutat de la BCE cu 18.3 miliarde de euro, aproximativ 22% din valoarea creditelor acordate de instituție. UniCredit, care conduce topul băncilor din Italia, a luat un împrumut de 7.8 miliarde de euro, în timp ce Intesa Sanpaolo, a doua cea mai mare bancă italiană a obținut un credit de 4 miliarde de euro. Dintre băncile spaniole care au dezvăluit valoarea creditelor primite, Banco Santander a primit cea mai mare sumă, de 3.6 miliarde de euro.
Cele 255 de bănci ale țărilor din zona euro au obținut împrumuturi cumulate de 82.6 miliarde de euro, valoare mai mică decât cea la care se așteptau analiștii intervievați de Bloomberg, de 150 de miliarde de euro, ceea ce îi face pe economiști să creadă că planurile BCE de a încuraja creditarea și de a stimula economiile din regiune vor fi îngreunate.
“Nu va avea loc o explozie a creditelor la cum arată situația. Ar putea însemna că cele mai multe bănci consideră că au suficient capital și lichiditate dar nu acordă credite, deoarece nu există o politică destul de puternică de încurajare a creșterii economice din partea guvernelor statelor europene”, a spus Simon Maughan, cercetător la firma de analiză financiară OTAS Technologies din Londra.”
Spania și Italia au obținut cel puțin 40% din creditele ieftine acordate de BCE
Știrea a fost publicată vineri, 19 septembrie 2014, 00:42 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu