Dosarul achizițiilor de licențe Microsoft și de software și calculatoare pentru școli deschis de Direcția Națională Anticorupție (DNA), în care până acum nouă foști miniștri sunt acuzați de neglijență în serviciu, trafic de influență sau de faptul că ar fi pretins și primit mită de zeci de milioane de dolari și euro de la câștigătorii contractelor, pune în prim plan haosul și lipsa de transparență a achizițiilor făcute de către stat, perpetuate de-a lungul anilor, care practic simplifică și încurajează eventuale abuzuri cu banii publici.În ultimii 14 ani statul a cheltuit circa 10 miliarde de euro pe echipamente IT, software, servicii IT și de comunicații, potrivit estimărilor ZF, care iau în calcul datele disponibile de pe piața IT&C;, evoluția cifrei de afaceri a companiilor din industrie, cât și fondurile de aproximativ 20 de miliarde de euro pe an alocate investițiilor și bunurilor și serviciilor de la buget.
Este estimarea ZF corectă, pentru a putea avea un prim reper într-o analiză a proiectelor IT&C; ale administrației? Oficial, nu există niciun răspuns la această întrebare, pe care ZF a adresat-o aproape tuturor miniștrilor comunicațiilor, din 2006 până în prezent cel puțin - inclusiv lui Dan Nica și Gabriel Sandu - care sunt acuzați în dosarul de la DNA.
Bugetul general consolidat nu include un capitol separat care să evidențieze fondurile alocate de stat pentru achiziția echipamentelor hardware și a serviciilor și soluțiilor IT, acestea fiind incluse la capitolul cheltuieli cu bunuri și servicii. În perioada 2006-2013, intervalul de timp pentru care sunt disponibile datele privind bugetele general consolidate pe site-ul Ministerului de Finanțe, cheltuielile cu bunuri și servicii realizate de stat au crescut cu aproape 70%, de la 22,7 miliarde lei (6,45 miliarde euro) în 2006, la 38,5 miliarde lei (8,7 miliarde de euro) anul trecut. Pentru 2014, fondurile statului pentru achiziția de bunuri și servicii sunt prevăzute la 39,3 miliarde lei, până la sfârșitul lunii august fiind cheltuite 23,1 miliarde lei. În ceea ce privește ponderea cheltuielilor statului cu bunuri și servicii, acesta s-a diminuat în anii de criză, ajungând în 2009 la 5,8% din PIB, de la 6,8% în 2006. Anul trecut însă, ponderea cheltuielilor cu bunuri și servicii ale statului a crescut la 6,2% din PIB, față de 5,9% în 2012.
De asemenea, nu există date referitoare la sumele de bani alocate pentru achzițiile de echipamente de calcul sau de soluții software nici la nivelul administrațiilor de stat, bugetele acestora neavând de asemenea niciun capitol inclus în buget care să ofere detalii cu privire la fondurile destinate acestor achiziții.
Spre exemplu, grupa cheltuielilor cu bunuri și servicii din bugetul Ministerului pentru Societatea Informațională (MSI) este defalcată pe diferite tipuri de cheltuieli, precum furnituri de birou, încălzit, iluminat, poștă etc., însă nu există un alineat care să evidențieze și fondurile alocate pentru cumpărarea echipamentelor hardware și software.
Și Institutul Național de Statistică (INS) a încercat să facă o anchetă pentru a centraliza datele legate de numărul de echipamente de calcul din administrațiile de stat și costul acestora, însă nu a reușit să obțină informații complete. Practic, nu toate administrațiile de stat au fost de acord să pună la dispoziția INS informațiile necesare, susținând că datele respective sunt confidențiale.
De asemenea, nu există o evidență a proiectelor IT&C; guvernamentale, care să includă valoarea și numele câștigătorilor, care să poate fi rapid accesată, și care să permită analize ale acestor achiziții. Unele date sunt publicate pe portalul guvernamental cu date deschise lansat recent de executiv, însă informațiile sunt greu de interpretat, nu includ absolut toate achizițiile iar prelucrarea lor este dificilă în condițiile în care unele au și erori de preluare a datelor.
Companiile private de analiză a industriei IT&C; au totuși o serie de estimări ale cheltuielilor statului. „Din datele incluse în studiul PAC «Software and IT Services Industry (SITSI)» pentru România, în 2013 s-au cheltuit doar în sectorul public (administrație publică centrală, locală, educație, sănătate, asigurări sociale, apărare și securitate internă) peste 400 de milioane de euro, incluzând aici hardware, software și servicii informatice, însă fără comunicații, echipamente speciale, tehnologie militară și civilă etc.“, a declarat pentru ZF Eugen Schwab-Chesaru, directorul pentru Europa de Est al companiei de consultanță și cercetare de piață Pierre Audoin Consultants (PAC). „În companiile controlate de stat (utilități, transporturi, bănci, puțină industrie militară), fără să fi făcut o analiză precisă în domeniu, estimez că s-au mai cheltuit aproximativ 200-250 de milioane euro pe echipamente, soft și servicii. Evoluția acestor cheltuieli în ultimii cinci ani nu a fost spectaculoasă, creșterea medie fiind mică, însă concentrarea de „market share“ la un număr mic de actori a fost și este un fenomen îngrijorător“, a adăugat el.
Cifrele avansate de șeful PAC privind achizițiile statului de 600-650 mil. euro în 2013 arată că estimarea ZF de 10 miliarde de euro cheltuieli IT&C; în ultimii 14 ani pare a fi una plauzibilă.
Dincolo de absența datelor privind achizițiile, care îngreunează sau fac imposibilă o analiză care să arate, de exemplu, dacă nu cumva statul cumpără mereu de la aceleași persoane sau companii (cum s-a întâmplat în cazul licențelor Microsoft), o problemă este și faptul că nu există un organism care să facă ordine în acest segment, care să impună reguli și să monitorizeze dacă acestea se respectă.
„Nu este o problemă de investiții și de cheltuire a fondurilor. E o problemă de organizare și management“, afirmă Călin Rangu, directorul executiv al CIO Council, o asociație care include 60 de directori IT din companii mari, care au gestionat implementarea unor proiecte de informatizare de milioane de euro și care urmărește de ani de zile inclusiv ce face sectorul public.
„În plus e nevoie de viziune și strategie multianuală. Până nu va fi definită o arhitectură informatică guvernamentală, nu se vor defini serviciile pentru cetățean și serviciile interne guvernamentale, cu indicatori de perfromanță tehnică și fianciară pe servicii, până nu vei stabili cum echipezi aceste servicii cu infrastructură pentru a atinge niște obiective, proiectele IT vor avea în continuare un grad foarte mic de succes. Acel concept de CIO Office guvernamental, în subordinea primul ministru, care probabil să înglobeze și serviciul on-line existent, ar putea să fie un început. în opinia noastră secretarul de stat Radu Puchi, care a demarat acest serviciu cu rezultate bune în cotnextul actual, dar lipsindu-i multe pârghii și resurse, ar putea să agrege mono-cefal un astfel de proiect.Trebuie să se răspundă la întrebări fundamentale, pe bază unor analize cost-beneficiu și apoi să se investeazscă, doar astfel se pot economisi bani. Dacă se dorește cloud computing guvernamental, să se facă, deoarece în același timp se vor elibera bugetele cu zeci de data centere distribuite în fiecare instituție, în condiții precare de mutle ori, care nu vor mai fi necesare. Dar astfel o analiză cost-beneficiu va dovedi imediat că se poate. Dacă se vorbește de Microsoft de ce nu se iau servicii 365 în cloud? Atunci am ști exact câți utilizatori sunt deoarece i-ar număra Microsoft când emit factura lunară și ai putea avea poate o evidență centralizată a utilizatorilor. Iar dacă dispare să zicem o agenție guvernamentală cu 50 angajați, pentru acei 50 de angajați, luna următoare, nu s-ar mai emite factură, că nu mai sunt uitlizatorii. Lucrurile uneori pot fi simple. În plus se știe și cât costă o asemenea licență pentru clienții de retail – 5 euro pe lună - astfel că nu se pot impune costuri mai mari“, a spus Rangu.
„Referitor la eficiență și modul de cheltuire a banilor publici, părerea mea rămâne ca e nevoie de logică și competență“, afirmă Chesaru. „Dacă există, la nivelul administrației publice aceste două elemente, atunci achizițiile publice vor fi făcute strict legat de nevoile reale (și sunt foarte, foarte multe în România !) de informatizare a instituțiilor și proceselor de lucru, iar prețurile de achiziție vor fi cele dictate natural de piață (nu neapărat mici !), funcție de valoarea experților și a produselor (software și hardware) necesare. Însă, atât timp cât achizițiile publice (și alocările de fonduri) se face „la cererea“ și uneori chiar „sub presiunea“ unui grup sau altul de furnizori, atunci cu siguranță că returul pe investiție („sfântul RoI“) va fi slab, iar risipa de fonduri imensă. Din punctul meu de vedere, IT-ul în sectorul public sau în companii subordonate statului nu înseamnă imprimante sau PC-uri sau access point-uri sau chiar servere : IT-ul în sectorul public înseamnă automatizare și eficientizare de procese, care necesită anumite echipamente informatice (calculatoare, imprimante, scanere, routere, servere, storage, rețelistica, etc.), produse software (sisteme de operare, stocare, back-up, aplicații, baze de date, platforme de integrare, securitate, tool-uri de analiză, etc.) și foarte multe servicii (consultanță, re-design de proces și de arhitectură IT, dezvoltare customizata, integrare de sisteme HW & SW, formarea/ trainingul utilizatorilor finali, etc.). Faptul că s-au pus în față achizițiile de „cutii“ (HW & SW) denotă, de fapt, superficialitatea și reaua credința a responsabililor din administrație. Întotdeauna când aud de un „proiect“ unde se achiziționează sute, mii de echipamente, însă fără niciun concept și finalizare în automatizare de proces, acolo îmi este clar, cu sau fără anchetă DNA, că ceva nu e în regulă.“
0 comments :
Trimiteți un comentariu