Trei din patru afaceri antreprenoriale românești spun că au înregistrat o creștere a cifrei de afaceri în ultimul an financiar, dar acționarii și managerii sunt preocupați de situația economică generală și de înăsprirea competiției, arată rezultatele celei mai recente ediții a sondajului global PwC Family Business Survey.
Studiul realizat de PwC cuprinde un eșantion global de 2.378 de proprietari și directori de afaceri de familie din peste 40 de țări, inclusiv România. Companiile analizate au afaceri mai mari de 5 milioane de dolari, iar anul acesta valoarea cumulată a cifrei de afaceri a companiilor incluse în sondaj depășește 500 de miliarde de dolari.
Potrivit studiului, 62% dintre respondenții români se așteaptă la o creștere constantă a afacerii lor în următorii cinci ani, iar alți 13% mizează pe o creștere rapidă și agresivă. La nivel global, ponderea celor care au ambiții de creștere agresivă este de 15%.
„Este clar că au apărut noi provocări la orizont pentru afacerile de familie: contextul economic este mai dificil, competiția mai agresivă, presiunea asupra prețurilor este în creștere, iar schimbările se produc cu o viteză din ce în ce mai mare. Cu toate acestea, afacerile antreprenoriale dau dovadă de rezistență și de capacitate de adaptare, ele fiind fundamentul unei creșteri economice sănătoase”, a spus Alexandru Medelean, liderul echipei de servicii integrate pentru antreprenori și afaceri de familie din cadrul PwC
România.
Antreprenorii nu se lasă înfrânți: șase din zece afaceri de familie văd creșteri în următorii cinci ani
Știrea a fost publicată vineri, 17 octombrie 2014, 11:49 în categoria Hi-Tech
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu