Creditele de consum acordate în monedă locală însumau 23,6 miliarde de lei la sfârșitul lunii septembrie, fiind în creștere cu aproape 2% sau echivalentul a 300 de milioane de lei comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Comparativ cu luna anterioară, stocul acestor finanțări a crescut cu circa 20 mil. lei, potrivit datelor BNR.
Analistul economic Dragoș Cabat spune că este posibilă o creștere mai substanțială a creditării înainte de sărbătorile de iarnă, când oamenii obișnuiesc să cumpere mai mult, și că datele din acea perioadă vor fi un semnal pentru trendul pe care se va situa creditul de consum anul viitor.
„Creșterea veniturilor și, în general, îmbunătățirea situației financiare a populației ar avea loc în condiții de creștere economică, dar noi avem recesiune tehnică. Aparent, acest trimestru va fi tot de scădere, deci avem în total trei trimestre de scăderi consecutive. Este foarte important de observat ce se va întâmpla în perioada anterioară Crăciunului, adică datele pentru luna noiembrie. Nivelul creditării în această perioadă față de anii trecuți reprezintă un semnal pentru evoluția viitoare“, a declarat Cabat.
Creditul de consum în lei a crescut cu 600 mil. lei față de minimul de la începutul anului
Știrea a fost publicată miercuri, 29 octombrie 2014, 05:38 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu