Legea de clarificare a statutului pieței RASDAQ, aprobată marți din scurt de Parlament, a împărțit piața de capital în două tabere.Cei care susțin că este o lege bună pentru că pune capăt unei perioade de opt ani de incertitudini, de numeroase scandaluri, amenzi și abuzuri, și cei care susțin că legea trebuia dezbătută mai mult timp și că nu ar rezolva problema abuzurilor la care au fost expuși acționarii minoritari.
Cert este că în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii piața RASDAQ, unde azi sunt listate 928 de companii în valoare de 7,5 miliarde de lei, își va înceta activitatea.
„Este un pas înainte pentru piața de capital pentru că legea respectă drepturile acționarilor minoritari de a se retrage din societate la o valoare justă și pentru că lasă acționarii să aleagă pe ce piață se vor tranzacționa acțiunile companiei“, a spus Mircea Ursache, vicepreședintele ASF, responsabil de piața de capital.
Laviniu Beze, președintele Asociației Investitorilor pe Piața de Capital, susține că o lege de o așa mare importanță ar fi trebuit supusă unei dezbateri mai ample și transparente, la care să participe și investitorii, fapt care nu s-a întâmplat.
0 comments :
Trimiteți un comentariu