Statul încearcă să țină în viață proiectul oleoductului Constanța-Pancevo și a cerut companiei Conpet Ploiești (simbol bursier COTE) să realizeze o analiză tehnică.Marile necunoscute ale investiției, evaluată la 200 milioane de euro, sunt de ordin economic. Mai exact, dacă beneficiarul vizat, grupul rus Gazprom, este dispus să garanteze livrarea unei cantiăți minime de țiței prin conductă, sau dacă are nevoie de acest petrol.
Proiectul PEOP propus în 2002 pentru a aduce petrolul rusesc sau caspic până în Europa prin conducte și nu pe drumul lung, maritim, supraviețuiește într-o formă restrânsă, dar tot pe hârtie, cu traseul Constanța-Pitești-Pancevo. Rolul conductei de 324 kilo-metri, dintre care 280 km pe teritoriul României, ar fi de a alimenta cu țiței rusesc rafinăria companiei petroliere sârbești NIS, controlată de Gazprom.
Pentru Conpet, deschiderea unei noi rute către o rafinărie încă func-țională ar fi o gură de oxigen, după ce în ultimii ani pe plan local a tot pierdut clienți, odată cu închiderea mai multor rafinării, iar volumul de țiței și produse finite transportat de companie s-a prăbușit de la 12,6 milioane de tone în 2008 la mai puțin de 6 milioane de tone în 2013. Până ca pe conductă să curgă bani, este nevoie ca dezvoltatorii proiectului să găsească un beneficiar dispus să își asume preluarea unei cantități ferme de petrol, dar până în prezent NIS și acționarul său principal s-au ferit să-și ia un astfel de angajament.
„NIS nu au dat niciun semn, nici că da, nici că nu. Primul pas este la Transnafta (transportatorul de țiței din Serbia - n. red.), dacă ei nu vor să facă conducta pe partea sârbă nici nu ajungem la NIS. Pasul doi e discuția cu NIS“, a spus Dan Weiler, președintele consiliului de administrație al Conpet.
El a adăugat că nu consideră un obstacol în calea proiectului faptul că acționarul principal al NIS este Gazprom Neft, companie de stat vizată de sancțiuni de Uniunea Europeană.
„Mă gândesc că fiecare companie decide ce este mai bine pentru acționarii ei și atunci ar trebui să fie făcută conducta“, a spus Weiler. Totuși, oleoductul va fi în primă fază „captiv“ unui singur client, iar rentabilitatea investiției va depinde de cererea din partea rafinăriei NIS, care anul trecut și-a acoperit doar 60% din capacitatea de producție, adică a prelucrat 3 milioane de tone, față de nivelul maxim tehnic de 4,8 milioane de tone, potrivit raportului anual. Doar jumătate din volumul procesat a provenit din import, adică 1,5 milioane de tone de țiței, mult sub capacitatea proiectată a conductei.
Amortizarea investiției va fi legată de tariful pe care îl va percepe Conpet pentru tranzitul petrolului pe teritoriul României, unde se va afla cel mai mare segment din conductă. În prezent, țițeiul din import reprezintă mai mult de o treime din volumul total transportat de Conpet, însă veniturile din acest serviciu au o pondere de doar 14%, în condițiile în care tarifele sunt înghețate din anul 2010 la 20-25 lei pe tonă. La același nivel al tarifelor și aceeași cantitate importată de NIS, Conpet ar avea nevoie de 20 de ani pentru a-și recupera partea din investiția de 200 de milioane de euro corespunzătoare segmentului românesc al oleoductului.
Spre comparație, conductele pe care gazele naturale rusești tranzitează teritoriul românesc către Bulgaria reprezintă doar 4% din lungimea totală a rețelei de transport al gazelor, însă serviciul de tranzit internațional al gazelor a adus 17% din veniturile Transgaz (TGN) în 2013.
Departamentul pentru Energie, acționarul principal al Conpet, consideră însă că în acest moment nu-și au locul calculele și supozițiile privind viabilitatea economică a proiectului care trenează de mulți ani. După o întâlnire luna trecută cu omologul său sârb, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a cerut celor două companii să realizeze o analiză a investiției, însă nu este clar în ce va consta concret această evaluare, sau dacă dezvoltatorii și finanțatorii construcției au libertatea de a negocia cu potențiali clienți.
„Compania de transport țiței și produse petroliere din Serbia, Transnafta, și societatea Conpet vor elabora, folosind numai expertiza tehnică din cele două companii, un studiu de prefezabilitate cu privire la posibilitatea legării sistemului de transport românesc, cu cel din țară vecină, Serbia. Până la finalizarea acestui studiu, orice scenariu sau ipoteză pe acest subiect nu au nicio fundamentare“, spun reprezentanții Departamentului pentru Energie, care controlează 58,7% din acțiunile Conpet.
Pe bursă, cotația titlurilor Conpet a crescut cu 9% de la începutul anului, de la 45,44 lei pe titlu la 49,65 lei, nivel la care compania are o capitalizare de aproape 430 milioane de lei. Compania de stat a încheiat primul semestru cu profit net de 30,9 milioane de lei, în creștere cu 20%, la o cifră de afaceri în urcare cu 10%, la 186,1 milioane de lei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu