Germania elimină complet taxele de școlarizare din universitățile de stat

Știrea a fost publicată joi, 2 octombrie 2014, 19:11 în categoria

Germania elimină complet taxele de şcolarizare din universităţile de stat Cursurile de la toate universitățile de stat din Germania vor fi gratuite de anul acesta, după ce regiunea Saxonia Inferioară, ultima în care se mai percepeau taxe universitare, s-a conformat unui trend început în anul 2008, scrie ZME Science.

Taxele de școlarizare de la universități au apărut în Germania în urma unei decizii politice, și au dispărut în același context după doar câțiva ani.

Susținătorii politicii de modernizare a Germaniei după reunificarea din 1990 au militat pentru introducerea în lege a  posibilității de taxare la nivel academic, iar în 2005 un tribunal le-a dat dreptate, atâta timp cât tarifele introduse erau "moderate" și putea fi finanțate cu "împrumuturi mici".

Șapte din cele zece regiuni ale Germaniai au introdus taxe în urma acestei decizii juridice, iar creditorii locali au început deja să vadă formarea unei piețe. Reacția populației nu a fost însă favorabilă noului sistem, generând proteste masive, în special în Hesse, unde studenții au criticat îndelung taxele.

O inițiativă civică a adunat 70.000 de semnături pentru o petiție care cerea eliminarea tarifelor, iar în 2008, Uniunea Creștin-Democrată proaspăt instalată a putere cu ajutorul voturilor studenților a decis scoaterea taxelor.

Germania are 380 de universități acreditate, dintre care circa 80 private și alte aproximativ 40 administrate de biserică, conform studying-in-germany.org.



0 comments :

Trimiteți un comentariu