O pereche de role electrice ar putea revoluționa modalitățile de transport în oraș. VIDEO

Știrea a fost publicată duminică, 12 octombrie 2014, 22:30 în categoria

O pereche de role electrice ar putea revoluţiona modalităţile de transport în oraş. VIDEO O companie din California a dezvoltat o pereche de role electrice care funcționează pe baza de motoare alimentate cu baterii și care ar putea deveni un mijloc de transport revoluționar, scrie

Bloomberg

.

“Vrem ca rolele să devină un mijloc de transport, iar țelul final este ca ele să poată fi purtate pe perioada întregii zile, fără ca utilizatorii să simtă nevoia să și le dea jos”, a spus Peter Treadway, fondatorul companiei RocketSkates.

Rolele au un buton de pornire, iar motoarele se activează prin simpla deplasare, odată ce utilizatorul începe să le pună în funcțiune. RocketSkates ating o viteză maximă de 20 de kilometri pe oră.

Fiecare rolă este dotată cu un motor alimentat de o baterie care are o durată de viață de 45-70 de minute. Rolele pun la dipoziția utilizatorilor și conexiune prin Bluetooth.

“Ultima finanțare de care am avut nevoie a fost de 50.000 de dolari, însă am fost surprinși să strângem de zece ori mai mult”, a spus Treadway.

Compania a vândut până în prezent circa 1.000 de perechi la prețuri între 500 și 700 de dolari.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Luciana Georgescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu