Marius Marin, CEO și membru al consiliului de administrație în cadrul producătorului de materiale de construcții Macon, spune că primii pași în atingerea unui ritm de creștere economică anuală de 5% sunt stimularea absorbției de fonduri europene, dar și instalarea unui guvern tehnocrat la Palatul Victoria.
„Pentru ca economia să avanseze cu 5% anual, corupția trebuie eliminată din structurile administrative centrale și locale. De asemenea, trebuie să existe o depolitizare reală a corupului înalților funcționari publici, dar și a managementului companiilor și regiilor de stat“, spune Marin.
Potrivit estimărilor sale, România va consemna anul acesta un avans al PIB-ului de 2%, urmând ca anul 2015 să aducă o creștere economică de 1%. Marius Marin conduce încă din 2006 grupul Macon, controlat de fondul polonez de investiții Enterprise Investors. Grupul a avut afaceri de circa 30 de milioane de euro anul trecut și este compus din patru entități juridice (Macon, Simacor Var, Simbeton și Simterac), iar Marin estimează că businessul Macon ar putea crește cu circa 7% anul acesta.
Șeful Macon Deva: Eliminarea corupției și depolitizarea companiilor de stat pot stimula creșterea economică
Știrea a fost publicată joi, 30 octombrie 2014, 05:01 în categoria Companii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu