Trend Consult: „Trainingul a devenit o asigurare pentru angajații care se tem că-și vor pierde jobul“

Știrea a fost publicată luni, 13 octombrie 2014, 04:46 în categoria

Trend Consult: „Trainingul a devenit o asigurare pentru angajaţii care se tem că-şi vor pierde jobul“ Cei mai buni clienți pentru furnizorii de training din perioada de creștere economică, printre care se aflau băncile sau jucătorii din telecom, trimiteau la cursuri de instruire și câte 300 de angajați într-o singură serie în 2007- 2008.

În prezent însă, într-o singură serie trainerii primesc doar jumătate din numărul de angajați care făceau training în acea vreme, angajatorii fiind încă precauți cu bugetele destinate investițiilor în resurse umane.

Astfel, pro­gra­mele de training s-au transformat dintr-un „must have“ chiar și pentru cei care nu le me­ritau într-un sim­bol care le arată salariaților că nu trebuie să-și facă griji pentru siguranța jobului, sus­ține Marius De­cu­seară-Brandenburg, par­tener și country ma­nager al firmei de trai­ning Trend Con­sult.

„În 2007-2008 companiile creșteau foarte mult și aveau mulți oameni care trebuia să intre rapid în producție, așa că trai­nin­gul era prima soluție la care apelau. În același timp, era o me­todă bună de motivare deoa­rece majo­ritatea sesiunilor aveau loc de regulă în afara Capitalei, erau o ocazie de networking și anga­jatii îl percepeau și ca pe un plus la CV. Nu era ceva greșit deoarece atunci existau bugete alocate, era bine ca oamenii să se cunoască și să fie motivați, dar această motivație s-a schimbat acum. În prezent, angajatul care este trimis la training simte că este dorit de companie și că riscul să-și piardă jobul este mai mic“, a explicat Marius Decu­seară-Brandenburg.

În prezent, companiile aleg, spre exemplu, cei mai buni 100 de angajați pe care îi au pentru a-i dezvolta, iar ulterior, dacă mai sunt bani și dacă businessul o cere, trimit alte câteva sute, dar tot în trepte.

„Erau și oameni în acea perioadă care considerau că nu aveau ce căuta la training, însă veneau în sală pentru că era ciudat dacă un angajat nu trecea prin astfel de programe de dezvoltare. De aceea, mulți spuneau că le place jobul lor, dar că au venit la training doar pentru că au fost trimiși și că nu au, de fapt, nevoie de tot ceea ce se întâmplă în acea sală. Astăzi lucrurile s-au schim­bat, nu prea mai întâl­nești cursanți care se po­ziționează astfel.“

Totuși, există o pro­blemă care s-a perpetuat în ciuda crizei – mulți dintre angajații care merg la training nu știu care sunt așteptările mana­gerului direct de la ei odată ce se întorc de la cursuri.

„Nu am ajuns la nivelul din 2008 în ceea ce privește piața de  training, dar criza a avut și efecte bune. I-a făcut pe oamenii de resurse umane să fie mai selectivi, să aleagă ce se potrivește angajaților și com­paniei și a mai «scuturat» piața furnizorilor de programe de training. S-a investit mai mult ca anul trecut în dezvoltarea și pregătirea angajaților, dar nu numai în training, ci și în instrumente care îl completează, cum ar fi coaching-ul, workshop-urile sau centrele de evaluare“.

Anul trecut, Trend Consult a avut afaceri de aproximativ 950.000 de euro, iar pentru 2014 repre­zentanții firmei estimează venituri de 1,2 milioane de euro, în creștere cu 30% față de 2013.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

0 comments :

Trimiteți un comentariu