
Astfel, la finalul lui 2012 ea a deschis un atelier în Constanța unde, ajutată de două croitorese, produce sub brandul Cozy Things lenjerie pentru pat și alte accesorii pentru copii.
„Cred că nu am luat cea mai bună decizie după clasa a opta, când am hotărât să merg spre un liceu cu profil real, influențată de câteva prietene. Nu a fost drumul meu și asta s-a văzut și în liceu, dar și în facultate, făcând față mai greu la lucrurile tehnice care mi se predau. De aceea nici nu am rezistat mai mult de un an la birou într-o firmă făcând ceea ce învățasem în facultate. Așa că m-am hotărât să mă pregătesc în domeniul artelor, am studiat câțiva ani, cât timp am crescut copiii, și apoi am simțit că este timpul să concretizez această pregătire“, explică Diana Moga. Antreprenoarea a investit inițial circa 5.000 de euro în businessul Cozy Things, cei mai mulți bani fiind alocați pentru amenajarea spațiului pentru atelier, închirierea acestuia, dar și pentru achiziționarea unui stoc de materiale. Produsele realizate de ea și de cele două croitorese care o ajută în prezent sunt fabricate din bumbac, care provine din Turcia. Majoritatea seturilor de lenjerie pentru pat sunt fabricate prin metoda „patchwork“ (îmbinare a unor materiale din țesături și culori diferite – n.red.), iar Cozy Things fabrică și jucării, obiecte de decor pentru camerele copiilor sau haine.
Diana Moga spune că în prezent profilul de Facebook al brandului Cozy Things este cel mai bun mijloc prin care produsele sale ajung la clienți, însă la începutul lunii noiembrie antreprenoarea are în plan lansarea propriului site. Deși atelierul este amplasat în Constanța, cei mai mulți clienți vin din București, apoi din alte orașe și din afara țării. În general, clienții cumpără seturi de lenjerie pentru pat, dar și trusouri pentru botez.
Un astfel de set pentru pat poate costa și 500-600 de lei, în funcție de accesoriile pe care părinții vor să le includă (pătură, pernă, jucării din bumbac etc.). O pătură pentru copii costă, spre exemplu, 300 de lei/mp, iar o pernă poate costa între 100 și 120 de lei.
„Sunt persoane care spun că prețurile produselor sunt un pic cam mari, însă eu știu că este cel corect, luând în calcul tehnica de lucru, faptul că se realizează manual, dar ținând cont și de cheltuieli“, spune antreprenoarea, care până la finalul anului susține că ar vrea să deschidă un mic magazin sau showroom într-un mall din Capitală.
0 comments :
Trimiteți un comentariu