La ce vârstă suntem cei mai fericiți?

Știrea a fost publicată duminică, 9 noiembrie 2014, 14:51 în categoria

La ce vârstă suntem cei mai fericiţi? La 58 de ani oamenii sunt cei mai fericiți în viață, contrar ipotezelor conform cărora pe măsură ce îmbătrânim starea de spirit se înrăutățește, scrie Huffington Post, pe baza unui studiu realizat pe un eșantion de 2.000 de persoane.

La vârsta de 35 de ani oamenii sunt cel mai puțin fericiți, fiind stresați atât de atribuțiile de serviciu, cât și de cele de părinți, familie și carieră.

Majoritatea respondenților au spus că la 58 de ani au reușit să îmbine cu succes balanța viață personală- serviciu. De asemenea, un alt factor care contribuie este depășirea problemelor semnificative din viață, specifice tinereții, precum creșterea copiilor, carieră sau timp liber.

”Nu este de mirare că vârsta de 30 de ani este foarte stresantă. Încercăm cu disperare să jonglăm între presiunea de la job și familie, încercând totodată să păstrăm relații”, a spus Cary Cooper, un professor de psihologie de la Universitatea din Lancaster.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ştefan Stan

0 comments :

Trimiteți un comentariu