
Rafinăria Petrotel-Lukoil a devenit anul acesta principalul motor de creștere a afacerilor și profitului Conpet, în condițiile în care transportul țițeiului importat a crescut cu 55% ca volum și cu 43% ca valoare în primele nouă luni din acest an. Compania a raportat afaceri de 282 milioane de lei în primele nouă luni, în creștere cu aproape 10%, și un profit de 48 mil. lei, mai mare cu 21% față de perioada similară din 2013.
„Lukoil a adus cantități suplimentare de țiței pe care l-am transportat de la Constanța la Ploiești. Acest lucru a fost o constantă lunară, începând cu luna martie“, a spus Liviu Ilași, directorul general al Conpet.
El a adăugat că nici scandalul de la începutul lunii octombrie, care a culminat în închiderea rafinăriei timp de o săptămână, nu a afectat ritmul livrărilor realizate de Conpet către Petrotel, ale căror efecte se vor vedea în rezultatele din trimestrul IV.
„Rafinarea s-a oprit câteva zile, dar, după ce s-au reglementat aspectele juridice privind sechestrul, procesul tehnologic s-a reluat în parametrii anteriori. Noi nu am fost afectați, pentru că pe luna octombrie ei au asigurat și depășit cantitățile pe care le angajaseră. Chiar cu această pauză, ei au realizat programul pe care l-am stabilit împreună“, a arătat Ilași.
0 comments :
Trimiteți un comentariu