Cursurile de management ale Harvard în România costă între 800 și 1.200 de euro pe an/participant

Știrea a fost publicată sâmbătă, 15 noiembrie 2014, 14:46 în categoria

Cursurile de management ale Harvard în România costă între 800 şi 1.200 de euro pe an/participant Managerii din sectorul public și cei din mediul privat își pot dezvolta abilitățile de relaționare cu echipa, de delegare a sarcinilor sau de motivare a angajaților cu ajutorul metodologiei de studiu a universității americane Harvard, adusă pe plan local de firma de training și consultanță Qualians.

„Încercăm să răspundem nevoilor reale din piață. Pentru noi o academie Harvard trebuie să se integreze în contextul organizațional. De exemplu, o instituție precum BNR are ca obiectiv stabilitatea economică, în timp ce o companie privată își dorește creștere sau o cotă mai mare de piață. În loc să le punem companiilor la dispoziție 300 de module din care să nu știe ce să aleagă, răspundem nevoii lor specifice“, a declarat la ZF Live Andreea Baciu, director programe Harvard la firma de training și consultanță Qualians.

Proiectul prin care Qualians a adus cursuri Harvard în România se bazează pe blended learning, adică participanții au o componentă de e-learning, care le oferă acces la baza de date a bibliotecii Harvard, dar și o componentă de training, la clasa unde iau parte la cursuri cu traineri cu experiență în domeniile vizate. Modulele sunt organizate sub forma a 2- 5 sesiuni pe an, în funcție de fiecare training în parte, iar costul unui astfel de curs variază între 800 și 1.200 de euro pe an pentru fiecare participant.

„Cursanții trebui să obțină pentru fiecare modul un scor minim de 70%, iar ulterior sunt organizate sesiunile de training propriu-zise“, a spus Baciu. Ea a precizat că unul dintre cele mai interesante proiecte ale companiei se numește „outside-in transformation experience“, prin care două entități din industria sănătății, una din mediul privat și cealaltă din sectorul public, vor face schimb de 2-3 angajați pe o perioadă de trei săptămâni.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Luciana Georgescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu