
Grupul, lansat acum 14 ani pe piață, este în prezent distribuitorul Nikon pe piața locală, distribuitorul televizoarelor Toshiba și deține totodată brandul propriu Utok de telefoane și tablete. În total compania Skin Media a obținut anul trecut afaceri de 182,4 milioane de lei (41,3 milioane de euro), similare celor din 2012.
„De trei ani ne menținem businessul în jurul valorii de 40 de milioane de euro și vrem să rămânem în aceeași zonă însă cu un mix diferit de produse în portofoliu”, spune Camil Perian, general manager al grupului și unul dintre acționari.
El adaugă că urmărește evoluția pieței, mai exact nișa oamenilor pasionați, și își alege astfel brandurile și produsele din portofoliu.
„Acum doi ani spre exemplu, 25% din cifra noastră de afaceri era realizată din distribuția laptopurilor Acer și Toshiba. Din 2015 nu o să mai vindem deloc laptopuri”. Antreprenorul își justifică decizia prin faptul că pe această piață compania nu mai putea oferi valoare adăugată deoarece cele mai multe produse au caracteristici similare și prețuri asemănătoare.
Astfel, Skin Media lansează în prezent un nou segment de business, cel al electrocasnicelor de bucătărie, sub branduri precum Oster (blendere), Breville (cafetiere și sandwich makere) sau Marcato Design (mașini pentru realizarea de paste), dintre care niciunul a fost până acum prezent pe piața locală. Patru dintre branduri aparțin grupului Jarden Corporation, un gigant american cu afaceri anuale de peste 7 mld. dolari.
0 comments :
Trimiteți un comentariu