„Cei cinci înțelepți“, un reputat grup de consilieri economici ai guvernului de la Berlin, și-au redus drastic prognozele de creștere economică a Germaniei la 1,2% pentru anul acesta și la 1% pentru 2015. Estimările sunt mai sumbre decât cele ale Comsiei Europene și ale FMI-ului. Economiștii spun că actualele politici ale guvernului poartă o parte din vină pentru încetinirea economiei.
Germania, cea mai mare economie europeană, este considerată motorul de creștere al zonei euro și este cel mai mare partener comercial al României.
Guvernul se bazează „mai mult pe redistribuire și mai puțin pe eficiență“, apreciază consilierii. Ei au criticat în special reducerea recentă a vârstei de pensionare a persoanelor care au peste 45 de ani în câmpul muncii și intenția Berlinului de a introduce în premieră un salariu minim pe economie, de 8,5 euro pe oră, scrie Deutsche Welle.
De asemenea, „înțelepții“ au descris actuala situație financiară a țării ca „nesustenabilă structural“ pe termen lung. Ei i-au cerut cancelarului Angela Merkel să regândească politicile guvernului cât timp economia este încă „în formă“. Merkel a promis că va „studia serios“ recomandările consilierilor.
În cea mai recentă prognoză, CE estimează creștere economică de 1,3% pentru Germania anul acesta și de 1,1% anul viitor. FMI este mai optimist și vede creșteri de 1,4% respectiv 1,5%. „Cei cinci înțelepți“ au estimat inițial că PIB-ul german va avansa cu 1,9% în 2014.
Vineri, politicienii vor ști dacă Germania a reintrat în recesiune. Așteptările sunt ca economia să fi evitat căderea la mustață, cu o creștere de 0,1% în cel de-al treilea trimestru, notează BBC. Temerile au fost alimentate în ultimele luni de o cascadă de vești rele. În august producția industrială a scăzut cu cel mai rapid ritm din ultimii cinci ani. De asemenea, exporturile sunt în scădere, la fel și încrederea investitorilor.
Unii observatori reproșează guvernului că vrea să aducă bugetul la echilibru, limitând cheltuielile, în vremuri în care economia și zona euro au nevoie de investițiile germane. Mai multe analize arată că aproape 40% dintre poduri și 20% dintre autostrăzi sunt în stare critică și au nevoie de raparații.
În urmă cu doar câteva săptămâni, ministrul german al finanțelor Wolfgang Schaeuble a anunțat, cu mândrie, că 2015 va fi anul bugetului echilibrat - zeroul cel negru, sau „schwarze null“ în germană.
Pentru prima dată în ultimele zeci de ani, Germania nu va mai trebuie să facă datorii noi. Zeroul negru are puțini fani în afara Germaniei. Atât FMI cât și BCE cer Germaniei să celtuiască mai mult pentru a stimula creșterea economică în interior și în zona euro.
Economia germană: Kaiserul zonei euro începe să stârnească îngrijorări
Știrea a fost publicată joi, 13 noiembrie 2014, 01:27 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu