Scandal monstru în Danemarca

Știrea a fost publicată joi, 13 noiembrie 2014, 01:27 în categoria

Scandal monstru în Danemarca Danemarca se confruntă cu unul dintre cele mai mari scandaluri din lumea investitorilor după ce OW Bunker, a treia companie daneză ca mărime în funcție de venituri, a intrat în faliment la opt luni de la lansarea pe bursă, în martie, printr-una dintre cele mai mari listări de acțiuni începând cu 2010, scrie Financial Times.

Scandalul OW Bunker, o companie de aprovizionare cu combustibil pentru vapoare, cu o cotă de 7% pe piața internațională de profil, trezește noi îngrijorări privind piețele de capital daneze și vine la trei ani după ce producătorul de bijuterii Pandora a emis o avertizare de profit la mai puțin de un an de la lansarea sa pe bursă și și-a pierdut două treimi din valoarea de piață.

OW Bunker a anunțat săptămâna trecută că din cauza unei fraude comise de angajați de top la subsidiara din Singapore „trebuie presupus că întregul capital al grupului este pierdut“. Acțiunile transportatorului au fost suspendate de la tranzacționare.

Compania a inițiat un proces de restructurare judiciară pentru a evalua dacă mai poate fi salvat ceva din principalele afaceri, presupuse a fi insolvente.

Listarea OW Bunker din martie reprezintă a doua cea mai mare astfel de operațiune din Danemarca începând cu 2010. Acțiunile au fost listate la 145 de coroane daneze pe unitate, ceea ce evalua compania la 5,3 miliarde de coroane (880 milioane de dolari). În lunile care au urmat OW a emis două avertizări de profit, iar acțiunile i s-au prăbușit cu peste 40%. Transportatorul a atenționat că se confruntă cu pierderi eventuale de 125 de milioane de dolari din cauza unei fraude la divizia Dynamic Oil Trading din Singapore. Totodată, compania a indicat că în urma analizei unor contracte de management al riscurilor a găsit că pierderea de 25 de milioane de dolari anunțată acum câteva săptămâni s-a mărit la 150 de milioane de dolari.

Transportatorul l-a concediat pe șeful departamentului de management al riscului.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu