De profesie inginer specializat în centrale nucleare, Paul Cuza spune că primul său MBA a fost atunci când a vândut ziare în fața unui supermarket din Franța. Astăzi, la 41 de ani, executivul român conduce „imperiul“ local de 175 mil. euro al Inditex din 2013 și uitându-se în urmă spune că nu ar schimba nimic în cariera pe care a construit-o cu multă muncă și perseverență.
Mandatul de director general al Inditex România - grup ce cuprinde șapte branduri printre care Zara, Bershka, Pull&Bear; și Massimo Dutti - a fost primul său contact cu moda. Executivul a absolvit Facultatea de Energetică, specializarea Centrale Nucleare din cadrul Universității Politehnice din Iași în anul 1997. Cu un an înainte se angajase ca reprezentant de vânzări într-o companie de distribuție. „După absolvire, împreună cu un partener, am pus bazele unei mici firme de transport marfă cu acoperire pe regiunea Moldovei.“ A mers pe drumul antreprenoriatului până în 1998, când a decis să vină la București.
„A fost o mutare dificilă, însă știam că perspectivele mele profesionale în Iași erau limitate la acel moment.“
În 1998, la scurtă vreme după ce s-a stabilit în București, a decis să meargă să lucreze în Franța, mânat de mirajul Occidentului. „Fiind plecat cu viză de turist, mi-a fost imposibil să-mi găsesc un loc de muncă serios, singura opțiune fiind un job temporar ca vânzător de ziare la intrarea într-un supermarket Intermarche.“ După o lună de zile a reușit să obțină un job în supermarketul respectiv, la departamentul de legume-fructe, însă fără acte.
„Europa anilor ’90 era diferită, ca român aveai nevoie de viză peste tot. Astăzi, în schimb, circulația forței de muncă este liberă.“
Pentru că și-a dat seama că în Franța ar fi fost foarte dificil să își construiască o carieră, Paul Cuza s-a întors în țară, unde s-a angajat ca inginer pentru prima dată de la terminarea studiilor. Deși a fost repede promovat, executivul și-a dat seama că nu se regăsește în această meserie.
Prinsese deja gustul businessului. În 1999 s-a angajat la Gima (g'Market, brand ieșit între timp de pe piață) ca director adjunct de magazin, ajutat de experiența anterioară din Franța.
În primii ani a participat la deschiderea magazinelor din Iulius Mall Iași și Prisma București. Apoi, din 2002 până în 2005 a ocupat mai multe poziții în cadrul departamentului de achiziții, ultima fiind de director achiziții pe departamentul de detergenți-cosmetice. Acesta a fost primul său contact cu industria cosmetică, însă nu și ultimul.
Cine sunt cei mai puternici manageri și antreprenori din România, care a fost parcursul lor de carieră aflați din a șaptea ediție a anuarului Who’s who in business. Cei mai importanți 1.000 de oameni din business, care a apărut ieri pe piață și poate fi descărcat de pe
www.zf.ro/anuare
La momentul acela se adresa clientului mass-market, însă în 2005 a primit propunerea de a ocupa poziția de director comercial în cadrul New Life Drugstore, companie nou intrată la momentul acela pe piață. New Life Drugstore activa în domeniul cosmeticelor de lux.
După circa doi ani a decis să rămână în domeniu, însă a devenit directorul general al companiei Douglas. La momentul acela, în 2007, lanțul de parfumerii abia intra pe piața din România.
Următorul său pas în carieră a fost în poziția de director general în România pentru grupul spaniol Inditex, cel mai puternic grup de modă din lume, cu afaceri de 16 mld. euro anul trecut și cu mii de magazine în toate colțurile lumii. Doar în România spaniolii au șapte branduri - Zara, Zara Home, Bershka, Pull&Bear;, Stradivarius, Massimo Dutti și Oysho - și 98 de magazine. Grupul a terminat anul trecut cu afaceri de 175 mil. euro în România, în creștere cu aproape 17%.
În 2011, când Paul Cuza s-a alăturat companiei, Inditex avea în România puțin peste 50 de unități și afaceri mai mici cu 75 mil. euro (aferente anului 2010).
„Nu a fost o alegere ușoară, deși era vorba de două industrii complementare“, spune Paul Cuza despre preluarea conducerii operațiunilor locale ale grupului spaniol. El adaugă că nu ar schimba nimic în cariera sa pentru că toate experiențele l-au ajutat să ajungă astăzi ceea ce este. „Momentul care mi-a marcat cu adevărat evoluția a fost «experiența franceză». Când glumesc cu prietenii, spun că vândutul ziarelor a fost «primul meu MBA»“. Paul Cuza deține de asemenea un Executive MBA oferit de școala de afaceri ASEBUSS.
Șeful Inditex recunoaște că muncește mult în timpul săptămânii, însă weekend-ul încearcă să îl dedice întotdeauna familiei și prietenilor cu care practică din când în când două dintre hobby-urile sale: airsoft-ul și diving-ul.
Paul Cuza (41 de ani)
Iun. 2011 - prezent - director general al Inditex în România
Iul. 2007 - Iul. 2011 - director general al parfumeriilor Douglas
Aug. 2005 - Iul. 2007 - Face primii pași în industria cosmetică de lux, ca director comercial al New Life Drugstore;
1999 - 2005 - A ocupat mai multe funcții în cadrul retailerului Gima (ulterior rebranduit g'Market)
2006 - 2008 - Obține un Executive MBA oferit de ASEBUSS;
1992 - 1997 - A absolvit Facultatea de Energetică
Paul Cuza, românul de 41 de ani care conduce Zara: Vândutul ziarelor a fost primul meu MBA
Știrea a fost publicată joi, 6 noiembrie 2014, 01:21 în categoria Profesii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu