Piața valutară a încheiat primele zece luni cu un volum mediu zilnic al tranzacțiilor de 1,48 mld. euro, cu 100 mil. euro sub media zilnică din perioada ianuarie-octombrie 2013, ca efect al lipsei de lichiditate în valută în sistemul bancar și al interesului scăzut al străinilor pentru activele în lei.
Acesta este minimul ultimilor cinci ani. Un nivel mai scăzut, de 1,39 mld. euro, fusese raportat în primele zece luni din 2009. De cealaltă parte, cea mai ridicată medie zilnică a tranzacțiilor pe piața valutară a fost atinsă în 2008 - 1,85 mld. euro, piața fiind influențată în toamna acelui an de un așa-numit atac speculativ asupra leului. Ulterior, criza a avut impact puternic și pe această piață.
La nivelul lunii octombrie, tranzacțiile derulate de bănci au însumat zilnic, în medie, 1,35 mld. euro, din care operațiunile interbancare au reprezentat 165 mil. euro. Restul au fost operațiunile cu clientela, segment în care sunt însă incluse și tranzacțiile derulate cu jucătorii off-shore.
Tranzacțiile au fost mai mari comparativ cu septembrie, când a fost înregistrat un minim de 1,25 mld. euro. Tranzacțiile mai mici din septembrie fuseseră reflectate și de stabilitatea cursului de schimb, ale cărui cotații au variat între 4,40 și 4,42 lei/euro. În ultimele săptămâni, cursul tinde să urce peste nivelul de 4,43 lei/euro.
Piața valutară de la București a pierdut 100 de milioane de euro din tranzacțiile zilnice în primele zece luni
Știrea a fost publicată vineri, 14 noiembrie 2014, 02:29 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu