Povestea managerului român de la Zara, care se ocupă de expansiunea grupului spaniol

Știrea a fost publicată sâmbătă, 15 noiembrie 2014, 19:21 în categoria

Povestea managerului român de la Zara, care se ocupă de expansiunea grupului spaniol Povestea managerului român de la Zara, care se ocupă de expansiunea grupului spaniol

Mihai Cioltea (37 de ani), executivul român care lucrează de mai bine de șapte ani pentru gigantul Inditex (proprie­tarul Zara), se ocupă în prezent de expansiunea grupului spaniol pe trei piețe, România, Bulgaria și Kazahstan, potrivit profilului său de pe rețeaua de socializare pentru business Linke­din.

Mihai Cioltea lucrează pentru spaniolii de la Inditex, proprietarul Zara, din 2007, anul intrării acestora pe piața locală. Românul a lucrat anterior mai mulți ani în televiziune.

"În clasa a IX-a am început să vând noaptea într-un chioșc de la colțul blocului. În același timp, când încă eram în liceu, am reușit să obțin o sponsorizare de la Fundația SOROS, sponsorizare cu care am reușit să des­chid ziarul liceului unde eram elev, făcându-mi practic intrarea în presă", își amintește el.

Această experiență l-a ajutat pe managerul din Cluj să obțină, după cum spune chiar el, primul job real, acela de operator calculator în cadrul agenției de presă Mediafax Transilvania. La momentul respectiv era în ultimul an la liceu. De aici, în mai puțin de șase luni s-a transferat la stația locală a ProTv din Cluj, unde a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcții, de la reporter la asistent producător și ulterior la producător de știri pentru jurnalul local. "În anul 1997 am venit în București, unde Pro TV-ul mi-a dat pe mână Știrile de la ora 5". Astfel, prima facultate (a studiat inițial la Universitatea Politehnică din Capitală, iar ulterior a absolvit Mana­gement în Industria Hotelieră) a fost facută în paralel cu munca de la ProTv. A rămas în televiziune în București mai mulți ani, unde a început ca producător general de știri pentru jurnalul de la ora 17:00. Ulterior, a devenit producător de știri pentru jurnalul de la ora 19:00, producător de știri pentru cel de la ora 23:00 și, ulterior, responsabil pentru stațiile Pro Tv din țară.  După anii de presă în România clujeanul a decis să își încerce norocul peste graniță.

Astfel a ajuns să lucreze timp de cinci ani pe vasul de croazieră The World, nava a companiei ResidenSea, practic un oraș plutitor unde pasagerii și-au cumpărat apartamentele. Itinerariile se aleg cu doi ani înainte și locatarii decid unde vor să călătorească și ce locuri vor sa viziteze.

După cinci ani în care a făcut practic înconjurul lumii a revenit pe pământ mioritic și în august 2006 a început să muncească pentru Iulian Dascălu. Jobul său de la momentul acela era să negocieze contractele ancorelor din mallurile lui Dascălu. Astfel a luat primul contact cu conducerea Inditex din Spania când a mers în A Coruna pentru a negocia un astfel de contract.

România rămâne cea mai importantă piață dintre cele trei de care se ocupă românul, cu 98 de magazine sub șapte branduri – Zara, Zara Home, Bershka, Stradivarius, Pull&Bear;, Oysho și Massimo Dutti – și cu afaceri de 176 mil. euro anul trecut, potrivit datelor publice de pe site-ul Ministerului de Finanțe. În Bulgaria Inditex are 32 de unități, astfel în total Mihai Cioltea are în portofoliu trei țări cu populație cumulată de 45 de milioane de locuitori și cu 154 de magazine ale grupului spaniol. Românul va avea misiunea să extindă prezența spaniolilor pe aceste piețe. În România grupul spaniol este cel mai important jucător din modă atât ca număr de magazine, cât și la cifra de afaceri.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Rosca

0 comments :

Trimiteți un comentariu