În urmă cu un an, la Bursa de Valori București au intrat la tranzacționare acțiunile producătorului de energie
Nuclearelectrica
(simbol bursier SNN) care a derulat prima ofertă publică de acțiuni după o pauză de cinci ani.
Promovată ca plasament aproape sigur și ca scut împotriva scumpirii electricității, acțiunile SNN nu și-au atins potențialul până acum, compania raportând rezultate slabe din cauza condițiilor nefavorabile de pe piață și a impozitelor noi.
Titlurile Nuclearelectrica au scăzut cu 32% de la listare până la sfârșitul lunii octombrie, ștergând peste un miliard de lei din capitalizarea bursieră. Compania are în prezent o valoare de piață de circa 2,2 miliarde de lei. Spre comparație, indicele-cheie al bursei, BET, s-a apreciat cu 13% de-a lungul aceleiași perioade.
Listarea Nuclearelectrica a dat startul unei perioade foarte bune pe piața de capital. Programul de oferte publice de acțiuni a continuat cu listarea Romgaz (SNG) și Electrica (EL), care au atras noi bani pe bursă, iar lichiditatea pieței a fost ajutată și de operațiunile derulate de Fondul Proprietatea (FP). Fondul a vândut o parte din participațiile deținute la companii energetice, contribuind astfel la creșterea gradului de dispersie a acțiunilor.
Primul an de Nuclearelectrica pe bursă: acțiunile au scăzut cu 30%, iar recuperarea ar putea veni din tranzacția cu Enel
Știrea a fost publicată marți, 4 noiembrie 2014, 01:22 în categoria Personal
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu