
Veniturile grupului au scăzut cu 10%, la 3,55 miliarde de lei, dar și cheltuielile s-au redus cu 12%, la nivelul de 3,18 miliarde de lei. Electrica a raportat pe primele luni un profit operațional de 373 milioane de lei, în creștere cu 3% față de perioada similară a anului precedent.
"Explicația scăderii venitului se regăsește în evoluția consumului de energie în linie cu consumul național, în pierderea unor consumatori care ne provocau probleme în zona de lichidități, precum și în prețurile finale la consumatorii din piața competitivă", a spus Ioan Roșca, directorul general al Electrica, într-un comunicat.
"De remarcat este că, în același timp, am reușit să reducem semnificativ costurile, în primul rând prin achiziția de energie la prețuri mai mici, precum și prin creșterea eficienței în zona cheltuielilor operaționale", a adăugat acesta.
Rezultatul net consolidează profitul tuturor filialelor Electrica, dar nu include rezultatele aferente celorlalte companii de distribuție unde grupul mai deține participații minoritare, adică cele controlate de Enel și E.ON.
0 comments :
Trimiteți un comentariu