Atunci când vine vorba de software, primul gând te duce la soluții software instalate pe PC-uri și mai nou pe dispozitive mobile – smartphone-uri și tablete – care sunt fie sisteme de operare, aplicații de sistem, aplicații web, browsere web, aplicații mobile, fie diferite alte sisteme software specializate, spre exemplu, pe activitățile de business – Enterprise Resource Planning (ERP) sau Customer Relationship Management (CRM). Însă, de fapt software-ul se regăsește aproape în toate activitățile noastre de zi cu zi, prin intermediul lui punându-se în funcțiune o serie de echipamente utilizate în mod obișnuit de fiecare dintre noi.
„Software-ul devine o parte tot mai integrată în viața de zi cu zi, aproape tot ce este în prezent în jurul nostru fiind controlat de software – electricitatea e controlată din soft, automobilele au calculatoare de bord, aparatura medicală funcționează cu softuri, sistemele financiare/bancare etc.“, afirmă Ioan Iacob, managing partner și unul dintre fondatorii companiei de consultanță și testare software Qualitance.
În aceste condiții, în ultimii ani testarea software a devenit unul dintre cele mai importante procese în livrarea unui software pe piață, dat fiind că orice defecțiune a software-ului poate duce la evenimente catastrofale. Spre exemplu, în cazul în care apare o defecțiune la calculatorul de bord al unui automobil, acesta poate provoca un accident. În industria financiară, o eroare a sistemului software poate lăsa mii sau sute de persoane fără bani în conturile bancare, iar o defecțiune a unui aparat medical poate costa viața unui pacient.
„În 1950 dacă aveai un defect într-un program de software ce se întâmpla? Era supărat un profesor universitar și câțiva studenți de-ai lui și acesta era singurul impact. În prezent însă, dacă un soft are probleme de funcționare, se poate întâmpla orice - se pot detona până și rachete nucleare. Impactul unei defecțiuni de soft nu mai are limită“, a explicat Iacob, care împreună cu partenerul său de business Radu Constantinescu au pus bazele uneia dintre puținele companii de consultanță și testare de software de pe piața locală - Qualitance - în urmă cu opt ani.
Afacerea a început să se dezvolte însă din 2009, când veniturile companiei au fost de 100.000 de euro, acestea depășind pragul de un million de euro în 2012.
Anul trecut, Qualitance a înregistrat o cifră de afaceri de 2 milioane de euro, estimarea pentru anul în curs fiind de 3 milioane de euro.
Astfel, compania a adăugat treptat noi linii de business, în prezent oferind pe lângă serviciile de consultanță și testare de software și dezvoltare de produs.
În prezent, aproximativ 35% din veniturile Qualitance provin din furnizarea serviciilor de consultanță și testare de software, care acum sunt vitale pentru a introduce pe piață un produs sau un serviciu și pentru asigurarea unor câștiguri mai mari prin reducerea de costuri.
„Scopul de bază al zonei de testing este să reducă costurile. Până de curând lumea se uita numai la impactul asupra calității pe care îl avea partea de testare. Construiai un software, făceai testarea, rezolvai din defecte și în felul acesta aveai un produs de o calitate mai bună, ceea ce putea să însemne venituri mai mari. Între timp însă au apărut o serie de studii care s-au axat pe cum impactează efectiv testarea costurile unui proiect“, a precizat Iacob, adăugând că mulți dezvoltatori alegeau să omită testarea pentru a nu cheltui bani în plus, însă nu își dădeau seama că în cazul în care software-ul în varianta finală avea defecțiuni putea pierde chiar toți banii investiți în proiect.
În cazul în care un produs software prezintă o eroare încă de la primele linii de cod, este afectat întregul soft, ceea ce înseamnă că partea de testare trebuie să se facă în mod continuu și independent atunci când se dezvoltă o soluție software pentru a nu risca să se piardă tot proiectul.
Qualitance are în portofoliul de clienți de la companii din Fortune 500 la diferite start-up-uri de tehnologie din SUA, fiind prezenți în Silicon Valley din anul 2012. Clienții provin în general din industria serviciilor financiare, farmaceutică, a sistemelor geografice informaționale și tehnologică. Printre aceștia se numără giganți precum IBM, HP, Adobe, Ubisoft, Ixia, Romsys, Volksbank România, ING Insurance, Pluriva și Fashion Days.
Recent, Qualitance a început demersurile pentru deschiderea unei reprezentanțe în al doilea trimestru al anului viitor și la New York, de unde se vor coordona toate activitățile companiei din SUA.
În prezent, echipa Qualitance numără în total 110 persoane, dintre care 85 sunt angajate permanent, iar restul sunt colaboratori. Compania organizează și programe de internship pentru studenți, care au ocazia să participle la training-uri de specialitate și să vadă apoi cum se lucrează în cadrul unui proiect. Qualitance are de asemenea parteneriate cu Universitatea Politehnică și cu Academia de Studii Economice din București.
Qualitance: În prezent nu mai există viață fără software pe Pământ
Știrea a fost publicată luni, 3 noiembrie 2014, 11:11 în categoria Hi-Tech
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu